Boulder la Cresciano – Elvetia

Boulder la Cresciano – Elvetia

Cred ca m-am lasat deja destul de mult timp asteptat, astfel ca iata relatarea. Este ‘la cald’ intrucat abia de cateva zile m-am intors din cea mai faina iesire la catarare de pana acum.

Pentru cei mai putin familiarizati cu boulderingul si cu zonele in care se practica acesta, va pot spune ca regiunea Ticino din Elvetia (partea italiana) este renumita pentru bolovani de calitate, acces relativ usor, linii si probleme diversificate si topo-uri foarte bine puse la punct. Zonele cel mai des pomenite sunt: Chironico, Cresciano, Brione, Magic Wood si Gottardo. Boulderingul in aceste zone se face pe bolovani de granit, de la 2 la aprox 10 m inaltime. Stanca este deosebita, cu aderenta mare pe vreme rece. De aceea sezonul recomandat este din Septembrie pana in Aprilie.

Am stat 8 zile din care am catarat 5. Am catarat in Chironico si Cresciano (o zi). Partener de bouldering a fost Neghinitza (alias Silviu Corciovei) in prima parte a saptamanii si Radu Ionescu in a doua parte. Tot in Chironico veneau 9 brasoveni, cazati in Claro, la aproximativ 30 km departare.

Am cautat o diversitate cat mai mare de tipuri de bolovani (fete cazute, surplombe, tavane) cat si o diversitate cat mai mare de probleme de boulder (intepate, laterale, scurse, inverse, miscari alungite, jump-uri, sit start-uri dificile). Din fericire, sunt atat de multe zone, cu atat de multi bolovani, incat partea cea mai grea este sa te decizi cu ce si de unde sa incepi. De obicei, mergeam printr-o zona sau alta si cautam bolovani cu forme care sa ma inspire.

Vremea a tinut cu noi, cu exceptia unei zile (miercuri) cand oricum era zi de pauza, am avut vreme racoroasa, cand cu nori, cand cu soare.

La boulder, lupta cea mai grea pe care o duceam zi de zi este cu conservarea pielii. Granitul este stanca cea mai aderenta dar este si cea mai mare devoratoare de piele. Zilele de pauza au fost, astfel, mai mult pentru refacerea pielii de pe degete decat pentru refacerea muschilor implicati in catarare. Seara, au fost momente cand nu puteam sa ating nici cearceaful din cauza sensibilitatii cauzate de uzura pielii pe degete. Una peste alta, pasiunea face ca durerea sa dispara si momentele de implicare totala in lupta cu bolovanul te fac sa depasesti orice alt impediment: foame, sete, frig, julituri, zgarieturi, dureri de orice fel…

Peisajul in care ne cataram este de poveste: munti inzapeziti, de jur imprejur, ruginiul toamnei, verdele brazilor, cascade pe versanti, rauri si paraie prin vai.

Iar acum cateva detalii organizatorice si varii recomandari:

• am zburat cu wizz air la milano
• autobuz – legatura cu gara centrala din milano – din jumatate in jumatate de ora de la aeroport
• tren pana in bellinzona (se poate si pana in biasca)
• autobuz pana in cresciano sau lavorgo (pentru chironico)
• timp total pe distanta Milano – Lavorgo – 3h
• in niciun moment nu am asteptat un autobuz sau tren mai mult de 20 min, legaturile sunt foarte bune atat in italia cat mai ales in elvetia
• in Elvetia se intra cu pasaportul, nu este nevoie de viza
• am dormit patru nopti in chironico, prin amabilitatea unui localnic, intr-o casa parasita (in mod normal se doarme la pensiunea locala doar ca noua ni s-a parut prea scump si am dorit sa facem economie – nu recomand aceasta experienta decat doritorilor de senzatii tari)
• alte cateva nopti am dormit la Hotel Defanti in Lavorgo: www.defanti.ch/ cu 26 eur/noapte cu mic dejun inclus (suma negociata intens de Mihaela – multumesc!)
• Elvetia este de departe cea mai scumpa tara in care am fost – nimic nu este ieftin aici, dimpotriva; asadar, pregatiti un buget pe masura;
• Reversul medaliei este ca serviciile sunt la inaltime, mancarea – delicioasa, transportul – ceas, cazarea – de lux;
• Camparea nu este permisa in zona, desi elvetieni veniti peste weekend stau la cort in locatii discrete; dus se poate face la Hotel Defanti cu vreo 3 EUR;
• Oamenii intalniti – foarte amabili, binevoitori si saritori (cei de la hotel ne-au dat bicle pe gratis sa ne plimbam in zona)
• In zilele de pauza recomand ture cu mountain bike-uri prin zona – peisaje greu de descris in cuvinte
• Elvetia este tara de origine a ‘fondue di fromaggio’ – nu ratati!
• Intre Lavorgo si Chironico (3.5 km la deal) exista legatura cu un mini-bus, orarul se afla la posta si se pastreaza cu sfintenie (va recomand sa fiti cu minim 5 min mai devreme decat spune orarul)
• In orice excursie de catarare ce se intinde pe mai mult de o saptamana, incepeti cat mai usor cu putinta in primele zile si lasati organismul sa se adapteze la conditiile intalnite; cresteti tempo-ul pe masura ce va obisnuiti;
• Vor exista si zile cand nimic nu iese – nu fortati; atunci se intampla cel mai des accidentarile; in ziua cand am fost la Cresciano, facusem de dimineata o tura cu mtb-ul impreuna cu Radu pana intr-un sat frumos de munte (Anzonico – www.anzonico.ch/) si am ajuns cu Radu la bolovani istoviti peste masura; eram asa de descumpaniti de ceea ce (nu) faceam incat pana si mintea refuza sa ofere solutii la problemele de boulder intalnite – n-a ‘mers’ nimic; am pus punct destul de repede si am vizitat celebrul bolovan Dreamtime (http://www.youtube.com/watch?v=yoYjuLWggto); a doua zi eram odihniti si motivatia era la cote mai mari decat fusese vreodata!
• Topo-urile pentru Cresciano, Chironico si Gottardo se gasesc in Cresciano, la barul (singurul) de la sosea; sunt destul de scumpe (EUR 25 fiecare) dar merita fiecare banut; ocazional se mai gasesc in Bellinzona si in alte locatii;
• In Cresciano se poate dormi la Finca (www.lafinca.ch) in fan pentru 18 eur/noapte; au toalete si bai, dar sincer sa fiu, nu as dori sa stau mai mult de 2 – 4 zile acolo;
• A se incerca vinul rosu de Ticino, castanele prajite (in sezon) si supa crema de dovleac

Una peste alta, desi cu trupul sunt in Romania, cu mintea sunt inca acolo. M-am simtit foarte bine si doresc sa revin in primavara devreme. Pozele sunt putine si doar prin amabilitatea Mihaelei, prietena lui Radu, care a indurat frigul o zi si ne-a pozat, caci altfel eram mult prea concentrati pe catarare si spotare (a avea grija ca acela care catara pe bolovan sa nu cada aiurea si in afara saltelei) pentru a mai face poze. Oricum, nici macar putinele poze pe care le vedeti nu surprind experienta de la fata locului.

Pentru detalii suplimentare veti gasi o cale sa ma gasiti!

Ciao!

Text si foto – Marius Luca, baiatul acela inalt,inalt.

Leave a Reply