de Andreea Copaescu

2 iulie, ora 8.30 suntem in fata Scolii Generale Nr.19. Adica locul si ora de intalnire al celor care urmau sa mearga in Sohodol, in tabara. noua copii , trei instructori, doi parinti aflati in concediu si inca  doi prieteni cataratori, fani ai Sohodolului. Ne-a luat cam o ora aranjarea bagajelor si “impartirea” copiilor in masini, dar pe la 9.30, iata-ne in sfarsit in masini, plecand din fata scolii.  Pe Andra, o alta fetita participanta la tabara am cules-o din mers, in timp ce ne indreptam spre iesirea din Bucuresti.
Drumul a decurs fara incidente, copiii au dormit, au povestit diverse si s-au mai si plictisit, dar ce sa-i faci, asa-i la drum.
Dupa o escala la piata din targi Jiu, unde ne-am aprovizionat cu legume si fructe proaspete pentru cele 5 zile pe care urma sa le petrecem in chei, ne-am indreptat topiti de caldura din oras catre Sohodol.
Ajunsi in chei, la locul de campare ( zona numita « La Nari » deoarece  in acel loc raul si-a sapat un fel de « tunel » cu doua intrari in stanca ) primul lucru pe care l-am facut a fost sa montam corturile. Usor de zis, greu de facut, mai ales ca trebuia sa multumim atatia copii.  Am reusit intr-un final sa cadem de acord asupra locului de montare al fiecarui cort si am trecut la instalarea propriu-zisa. Bineinteles i-am pus si pe copii la treaba, ca sa mai invete si ei cate ceva.  Odata terminat si acest lucru, fiecare copil si-a luat in primire « locul de cazare », bagajul si colegul sau colegii de « camera ». De fapt doar fetele (Ioanele si Andra) au stat toate trei intr-un cort, cel mai mare de alfel si care urma sa devina locul de intrunire al tuturor dupa caderea intunericului. Restul au stat cate doi.
In prima zi, oboseala drumului si-a spus cuvantul, asa ca i-am last pe copii liberi sa exploreze zona si sa se joace, cu atat mai mult cu cat urmau 4 zile pline de catarat si stiam ca nu vor face fata.
Zilele care au urmat au decurs relativ la fel ca si program : dimineata la 8.30 trezirea urmata de micul dejun dupa care treceam la catarat.

Pe la pranz pauza de balaceala : cu raul langa ei era greu sa ii tii pe copii o zi intreaga fara sa faca baie. De altfel aceasta era si marea distractie, mai ales ca in zona corturilor raul formase o balta destul de lunga si adanca de vreo 2m. 

Dupa ce timp de vreo doua zile s-au chinuit sa construiasca un dig din bolovanii adusi cu mare truda de pe insulita aflata peste apa, in cele din urma au trecut la lucruri mai serioase: saritul in apa in balta amintita mai sus si traversarea raului inot. La inceput mai cu teama si dezarmati de apa destul de rece, dar apoi au prins curaj si nu se mai dadeau scosi afara.  Ioana Metea a fost « campioana » la sarituri, facand acest lucru de pe o teava situata la aproximativ 2m deasupra raului (care parcurge cheile si este una dintre conductele de alimentare cu apa a orasului Targu Jiu). Evident toate acestea se petreceau sub supravegherea noastra.
Dupa gustarea si baia de pranz urma repriza a doua la catarare, care in vreo doua randuri s-a incheiat odata cu caderea intunericului.
Zi dupa zi, copiii s-au deprins din ce in ce mai mult cu stanca. Catararea la stanca este foarte diferita de cea la sala unde toate prizele sunt colorate si la vedere.  Majoritatea copiilor se aflau pentru prima data la stanca, iar acest lucru si-a spus cuvantul.  Incetul cu incetul insa s-au acomodat si acest lucru s-a vazut mai ales in ultimele doua zile cand urcau mult mai usor pe trasee care la inceput le pareau inaccesibile.  Cei mai multi dintre ei s-au ambitionat sa parcurga traseele pana sus si acest lucru ne-a bucurat, evident. 
Din punctul nostru de vedere acest stagiu si-a atins scopul : copiii au luat contact cu stanca, s-au catarat mult, au invatat lucruri noi si speram noi ca le-a si placut. Pe masura ce vor acumula experienta la stanca, vor incepe sa apara si rezultatele. Deocamdata a fost doar o « tatonare » si speram sa nu ramanem doar la stadiul acesta.  Potential exista, dar fara munca si perseverenta nu se poate face nimic. Tocmai de aceea am stabilit deja urmatorul stagiu, care va avea loc la Veliko, in septembrie.  Multi dintre copiii participanti la tabara din Sohodol s-au inscris deja si la acest al doilea stagiu.
Ar mai fi multe de spus, dar e greu sa cuprinzi totul in cateva randuri. Zilele au trecut repede, ca in orice tabara. Vremea a tinut cu noi: doar seara mai cadeau cativa stropi, numai buni pentru a improspata aerul. Parintii Ioanei, care ne-au insotit fiind in concediu, precum si tatal lui Matei s-au catarat si ei, au facut poze si chiar ne-au ajutat la asigurarea copiilor in timp ce se catarau.  Pelle, colegul nostru, a fost cel mai « oropsit » dintre noi, deoarece avea cortul chiar langa cel al fetelor, care asa cum am spus seara sau mai bine zis noaptea era locul de intrunire al copiilor. Iar aceste intruniri nu prea se terminau inainte de miezul nopii. Asadar, Pelle – suflet mare, pentru a nu strica bucuria copiilor, aproape in fiecare seara facea o plimbare luuuuunga, in speranta ca la intoarcere va fi liniste 🙂