Nu am fost deloc surprinsi sa observam cat de variate sunt parerile cataratorilor pe aceasta tema si le impartasim cu voi daca sunteti interesati sa aflati cat mai multe despre acest subiect.

George Stroie (cunoscut si sub numele de Bivuac )

George este deja veteran in catarare, abordand atat trasee de escalada cat si trasee alpine, vara sau iarna. Motivatia lui principala este catararea in natura si si ca sa faca asta a fost obligat de la inceput sa se catere cap. Performantele lui in catararea cap au inceput sa fie semnificative abia dupa ce a capatat ceva experienta. Mai este motivat si de cresterea capacitatilor sale prin abordarea unor trasee din ce in ce mai dificile.
Bivuacul este cunoscut ca fiind un fan al sariturilor de la mare inaltime si dovada stau pozele lui de la deep water soloing de pe tarmul stancos al bulgarilor. Ne-a povestit si cum a ajuns sa sara atat de mult.

Stiind ca imi este frica de caderi, la inceputurile mele de catarator mergeam in politehnica la stalpii de inalta tensiune de la sectia de energetica unde am exersat caderi. Cel mai greu a fost la primele sarituri de circa 1/2 – 1 metru apoi am marit distanta pana am ajuns la 15 metri, senzatiile traite au fost intense, dar am scapat de problema desprinderii de stanca si am capatat multa experienta in ceea ce inseamna caderile si riscul pe care il implica acestea. Desigur asta este o metoda, dar in plus la fiecare inceput de sezon psihicul este neobisnuit cu caderile si recomand ca in primele zile de catarat din sezon sa exersati caderi in coarda.

Este constient de riscurile pe care le implica distantele mari intre asigurari si pozitiile in care, daca vei cadea, aterizarea nu este in siguranta si recunoaste ca mai are emotii uneori, mai ales cand dificultatea creste iar lungimea caderii ar fi mare.

Nicu Badea este instructor la sala de escalada Vertical Spirit de la Universitate.

Este motivat de sentimentul de independenta si provocarea pe care ti-o ofera escalada cap de coarda si de faptul ca abia atunci simti ca ai realizat ceva si ca iti sunt rasplatite eforturile.
Parerea lui este ca “cataratul inseamna cap de coarda” si considera catararea in mansa ca fiind mai mult un sport de intretinere a conditiei fizice generale.

Catararea cap a venit pentru Nicu in mod absolut natural, la prima iesire la stanca si nu a bagat in seama dificultatea, ci doar bucuria catararii dublata de emotia de a vedea asigurarile undeva sub el.
Are emotii si mai mari insa, atunci cand nu este filat de coechipierii deja testate, iar acesta este un aspect al catararii cap de coarda de care cat mai multi cataratori ar trebui sa tina cont.
Isi aminteste cu placere despre un traseu realizat in Cheile Sohodolului – “Pasarea furacioasa” -in care, ajuns in top, a dezasigurat si a sarit in gol, o cadere de aprox. 5-6 metri… pentru sezatii tari!

Alin Cristescu – catarator

A inceput sa se catere intr-o perioada in care mansa era folosita mai rar de catre cataratori, deoarece cea mai mare parte a catararii era la stanca, astfel ca nici nu si-a pus problema de a alege maniera de catarare pentru ca nu stia ca exista varianta mansa. Alin spune ca el nu se catara decat cap pentru ca simte ca mansa, practicata excesiv, ucide spiritul catararii.

Nu este nici el scutit de emotii, dar de obieci acestea apar in situatii obiectiv periculoase, cu risc serios de accidentare.
Pentru a simti ca se concentreaza deplin atunci cand se catara cap de coarda a incercat sa se familiarizeze cu caderea, exersand sarituri cap de coarda la sala. A observat insa ca asta functioneaza prea putin pentru el si ca ceea ce il ajuta cu adevarat este concentrarea maxima la parcurgerea traseului, la executarea fiecarei miscari necesare, frica de cadere disparand astfel complet. Alin recomanda ca fiecare catarator sa aplice in escalada cap de coarda ceea ce simte ca il ajuta cel mai mult pentru a progresa.

Marius Luca-catarator, instructor si amenajator la sala de escalada din Baicului

Marius este motivat sa simta o experienta totala in catarare, deoarece considera ca asumarea riscului amplifica senzatiile catararii si mareste concentrarea.

A inceput sa se catere cap pentru ca asa parea “corect”, fara sa realizeze inital care sunt riscurile implicate, insa pe parcurs a invatat din ce in ce mai mult despre catararea in aceasta maniera, fiindu-i din ce in ce mai usor sa abordeze trasee la limita.
Inca mai are emotii atunci cand se afla intr-un pasaj in care exista posibilitatea caderii si cand nu se simte familiar cu consecintele acesteia, cum ar fi intr-un traverseu sau deasupra unor praguri proeminente.

Ne-a povestit o intamplare care l-a amuzat la final. Hotarat sa se catere pe un traseu dificil si lung, aproape de final nu mai avea resurse suficiente si simtea ca fiecare miscare e un efort prea mare. S-a simtit eliberat de o cadere lunga de peste 10 m cand ajunsese aproape de top.

Daniel Ungureanu – catarator

La intrebarea noastra : “De ce sa te cateri cap de coarda?”, Daniel ne-a dat un raspuns de mare bun simt pe care il apreciem:

“daca te cateri cap, poti foarte usor sa te cateri si in mansa, dar invers este mult mai greu”.

Considera ca numai catarandu-te cap de coarda poti sa iti educi corpul si mintea sa-si atinga si sa isi depaseasca limitele.
A inceput sa se catere cap de coarda cand a mers pentru prima data la panoul de la RATB (care nu mai exista acum) si pentru el aceasta maniera de catarare este mult mai completa si mai provocatoare. Inca de la inceput a mers la limita chiar daca era dificil, astfel ca se pomenea deseori in situatia in care, in pasul cheie nu putea sa asigure.

Chiar si acum, dupa multi ani de experienta, are emotii cand, pentru a realiza un traseu este nevoit sa sara 1 sau 2 asigurari, iar caderea ar fi foarte lunga. Mai simte emotii si la iesirea la catare la stanca la inceput de sezon, cand are nevoie de timp pentru a se acomoda cu caderea in coarda.
Cea mai faina experienta de cadere in coarda a avut-o cand, impreuna cu Scortea, Bocaneala, Sica si Masa, au sarit de pe un pod de langa Brasov in coarda statica…. (Vertical Spirit: Coarda statica?!… pe bune? A fost faina sau a fost de groaza? )

Cum multi dintre sportivii interesati de Campionatul National de Bouldering s-au calificat deja in cadrul etapelor precedente, ne asteptam la o participare scazuta. Am fost placut surprinsi de numarul participantilor care a depasit binisor asteptarile si am avut 12 participanti la Master, 16 participanti la Rookie si 7 fete, pentru care concursul nu a contat oricum decat ca experienta si antrenament, deoarece ele pot participa direct in finala.

Cu exceptia unor mici intarzieri fata de programul anuntat, in rundele de calificari , intarzieri determinate de probleme tehnice, concursul a decurs foarte bine.

Principalul merit le revine amenajatorilor, Marius Luca si Ionut Ambrosie, pe care ii felicitam pentru “creatie”si le multumim pe aceasta cale. Marius si Ionut, desi nu sunt cunoscuti in randul comunitatii de cataratori ca niste amenajatori “consacrati”, au fost la inaltime si au setat trasee deosebit de frumoase si dinamice, dand dovada de o imaginatie bogata.

Traseele au fost inspirat create si au reusit sa departajeze foarte bine concurentii la toate categoriile. Datorita lor am avut parte de o finala palpitanta si de rasturnari de situatie, fiind aproape imposibil de ghicit pana in ultima clipa cum va arata clasamentul. Nici concurentii nu au fost mai prejos, evolutiile lor fiind demne de urmarit si aplaudat.

II multumim si lui Neghi (Silviu Corciovei) pentru ajutorul dat baietilor nostri la amenajare, dar si lui Dan Ungureanu pentru lalelele oferite fetelor care au fost incantate de darul neasteptat.

Sportivii calificati la categoria Master sunt: Victor Dragoi, Bogdan Iulian, Ene Viorel si Radu Varlan, iar la categoria Rookie: Adrian Batar si Cristian Cocuz.

Le felicitam si pe fetele de pe podium: Camelia Varsescu, Ruxandra Barbulescu si Mirela Stefanescu.

Mai multe poze puteti vedea pe pagina noastra de Facebook

In plus, aceasta era prima vacanta dedicata exclusiv cataratului dupa nasterea lui Cezar. Cezarica a implinit 7 luni pe 27 decembrie si pana acum, cu exceptia a 2 – 3 weekend – uri nu am plecat nicaieri fara el. De data aceasta insa, am decis sa il lasam doua saptamani in grija mamei pentru a ne bucura de catarat si a savura timpul in doi. Cei care au copii, inteleg desigur cat de pretioase si rare devin aceste clipe in primii ani de viata ai piticilor.

Cu alte cuvinte am plecat cu asteptari marete in minte si in suflet, visand la o vacanta superba la catarat, la faleze impresionante, la zile insorite dar nu prea calduroase si la peisaje deosebite. Se spune insa, ca principala sursa de nemultumire si nefericire a oamenilor o constituie tocmai asteptarile prea mari. Acestea fiind spuse……..

Dupa ce a venit Mos Craciun si ne-am despartit cu regret in suflet (dar si cu un dram de bucurie, recunosc) de Cezar, iata-ne in ajunul Craciunului in aeroportul – autogara Baneasa, de unde inca mai decoleaza toate zborurile low-cost. Eu, Dan, Michi si Radu Ionescu. Zbor fara probleme pana in Catania de unde am luat masina inchiriata pana in Pozzalo, orasel situat in sudul Siciliei, la aproximativ 130 km de aeroport. Apartamentul in care am stat si pe care urma sa-l impartim cu Ionut Ambrosie si Monica se afla in aceeasi cladire cu cel inchiriat de Radu si Michi, la cateva zeci de metri de malul marii.

Am despachetat la repezeala si am plecat sa vizitam oraselul in care urma sa petrecem 2 saptamani. Fiind ajunul Craciunului totul era inchis cu exceptia a 2 – 3 cafenele – cofetarii din piata centrala. Lume multa, agitatie si petarde. Femei si barbati, de la adolescenti la cei mai varstnici, cu totii erau imbracati elegant. Urma sa vedem in zilele urmatoare ca tinuta eleganta era ceva uzual pentru locuitorii Sicilei indiferent ca se aflau la plimbare sau la cumparaturi. Inghetata nu lipsea din nicio cofetarie, iar varietatea de sortimente te punea minute bune pe ganduri inainte de a face o alegere. Marimea cupelor era impresionanta in comparatie cu Romania, unde vanzatorii nu stiu cum sa razuiasca mai bine cupa. Nici la prajituri nu stateau mai rau. Tot felul de dulciuri care-ti lasau gura apa, te imbiau din vitrine. Cum ma asteptam, tiramisu de la “mama lui” nu are nicio legatura cu prajitura dulce de-ti vine sa lesini de la noi. Cred ca nici nu mai este nevoie sa spun ca nici espresso italienesc, nu se compara cu cel de la noi, chiar daca il cumperi de la o dugheana. Restaurantele micute, cu 2-3 mese m-au surprins, obisnuita fiind cu marimea celor de la noi.

Am vazut doar cateva restaurante mari, in orase unde probabil numarul turistilor este foarte mare. Evident, pastele erau cel mai des intalnite in meniuri, gatite intr-o multitudine de feluri si combinatii. Preturi decente la mancare, la majoritatea produselor mai mici decat la noi. Daca vrei sa mananci la restaurant trebuie insa sa ai planul bine facut, la vedere nu prea iese, caci la italieni restaurantele se deschid de obicei dupa ora 19.30 seara. Daca nu stii acest lucru risti sa flamanzesi, cum am patit si noi.
Cat am stat in Sicilia am vizitat si cateva obiective turistice.

Valea Templelor – la Agrigento

Totusi am fost mai moderati cu vizitele decat ceilalti, caci zilele de pauza deveneau in felul acesta foarte obositoare, cu sute de km parcursi cu masina si lungi plimbari pe jos, multe din obiectivele turistice care meritau vazute fiind departe de noi. In Sicilia, orasele tipice sunt construite “in panta”, fie pe dealuri, fie in niste canioane gigantice, cu mii de scari, stradute foarte inguste – multe fara trotuare, cladiri lipite unele de altele in care din strada intri direct in casa.

Mai toate cladirile sunt vechi, cu tencuiala cazuta si par aproape insalubre, contrastand flagrant cu termopanele noi de la ferestre. In centrele istorice ale oraselor vezi insa si cladiri monumentale cu balcoane decorate artistic, domuri si biserici, unele renovate in stilul in care au fost construite.

Majoritatea locuitorilor stau cu obloanele trase(atat ziua cat si noaptea) prin care nu razbeste nicio raza de lumina, incat de multe ori ai impresia ca te afli intr-un oras parasit. Mai toti au masini foarte mici , iar multe strazi sunt cu sens unic , caci oricat de mici ar fi masinile tot nu incap doua deodata. De multe ori acestea sunt parcate sau mai bine zis lipite (la propriu) de zidul cladirilor. Amuzant este ca pe multe cladiri si masini se vad urme de zgarieturi provocate de manevrele pe stradutele inguste.
Relieful insulei, deloc impresionant dupa mine, este totusi interesant pe alocuri, caci zonele plate acoperite cu livezi de portocali si maslini sunt brazdate de canioane stancoase adanci de dimensiuni gigantice, in unele dintre ele fiind construite orase. Stancarie cat vezi cu ochii: un calcar cu multe gauri si concretiuni, de la alb la gri inchis, galbui sau rosiatic si grote nenumarate de toate dimensiunile. Potential foarte mare pentru catarare, dar exploatat doar in mica masura.

Despre catarare, principalul obiectiv pentru care am mers in Sicilia, nu am foarte multe de spus. Cum spuneam si la inceput am plecat avand asteptari foarte mari, care insa nu s-au materializat. Este totusi un punct de vedere subiectiv, deoarece altor cataratori romani care au mai fost pe aici le-a placut zona.
Principalele sectoare de catarare din Sicilia sunt grupate in doua zone : in nord, in apropiere de Palermo si in sud (unde am fost noi). Se pare ca cele mai mari faleze sunt cele din nord. Pentru a catara acolo insa este recomandat ca “tabara de baza”, adica locul de cazare sa fie in zona respectiva, fiind aproximativ 300km intre partea de sud si cea de nord a insulei.

Pozzalo, oraselul unde am stat noi se afla in sud, asadar ne-am concentrat atentia asupra sectoarelor existente in apropiere. Treaba cu apropierea este relativa insa, caci la unele dintre ele am mers peste 100 km. La o prima privire aruncata peste topo-ul Sicilei parea ca avem de unde alege si ca doua saptamani sunt chiar insuficiente. Aparent numeroase, optiunile s-au restrans considerabil la o cercetare mai atenta. Multe dintre sectoare aveau doar cateva trasee sau desi aveau trasee numeroase, doar 2 – 3 erau peste gradul 6c (7+ / 8-).

Pe de alta parte, dintre cele la care parea ca merita mers, multe nu erau tocmai aproape : minim 50 – 60km, pe care nu ii puteai parcurge prea repede, drumul trecand prin multe localitati sau zone cu serpentine. Asta, in cazul fericit in care gaseai faleza. Noi am ratat doua zile de catarat cautand cate un sector dupa indicatiile din topo. Desi exacte, ceva nu se potrivea: fie lipsea o tablita indicatoare pe traseu, fie accesul era descris dintr-o alta directie decat cea din care veneam noi, fiind imposibil de localizat drumul la care se facea referire. Cu alte cuvinte, fara GPS si introducerea coordonatelor locatiei luate de pe net, a fost imposibil sa le gasim. Aviz amatorilor!

Trecand si peste accesul dificil, niciuna dintre faleze nu mi-a placut in mod deosebit. Majoritatea au o inaltime mica (10 – 20 m si chiar mai putin; erau si trasee de 5m), iar roca este foarte agresiva: prize numeroase, in special gauri si buzunare, dar foarte taioase, chiar si cele in care iti intra toata mana.
Nici vremea destul de rece si ploioasa nu prea a fost de partea noastra, alungandu-mi aproape total placerea de a ma catara.

Este drept ca noi nu am mers in toate sectoarele din zona si din spusele lui Ioni am ratat doua care lui i-au placut: Ambiguita, pe care am evitat-o intentionat pentru ca se afla in padure si pe frigul acela nu era o alegere buna si inca una, nu i-am retinut numele, care nici nu este menionata in topo fiind descoperita recent. Ambele am inteles ca erau foarte surplombate, cu multe coloane. Eu personal nu regret prea tare ca nu am fost acolo, deoarece in ultimii ani, din cauza problemelor cu spatele stau departe de surplombe agresive.

Dintre sectoarele la care am mers au fost 3 care mi-au placut mai mult:
- Pernamazzone, situat intr-un canion, intr-un vechi sat rupestru si unde te cateri printre grotele stramosilor. Terasele inierbate de la baza stancilor, privelistea deosebita si doua dintre putinele zile insorite m-au facut ca la aceasta faleza sa ma simt cel mai bine.

- Cavadonna, o grota foarte mare, unde predominau traseele tari si surplombate, dar se gaseau si trasee pe fete si fete usor surplombate in afara grotei. Datorita ploilor erau si foarte multe infiltratii cand am fost noi, multe dintre trasee fiind impracticabile.

- Castelmola, situata desupra celebrei statiuni a Siciliei, Taormina, cu o priveliste foarte frumoasa asupra marii. Aceasta faleza mi-a placut cu adevarat si mi-ar fi placut sa ma catar zile bune aici. Stanca era prietenoasa, zona de la baza foarte confortabila, traseele lungi, iar la nivelul 6c+ / 7b+, aveai destule optiuni. Erau si foarte multe trasee pana in 6c+. Din pacate, era foarte departe de locul de cazare (aprox 140 km), iar in ziua cand am mers acolo vremea a fost foarte rece si intre doua trasee inghetai.

Una peste alta, la intoarcerea in tara simteam ca nu m-am catarat mai deloc, caci nici falezele, nici vremea nu m-au inspirit mai deloc.

Spre sfarsitul vacantei, am avut totusi parte de o experienta impresionanta. Profitand de faptul ca ne aflam in Sicilia, am mers sa vizitam vulcanul Etna, cel mai inalt vulcan activ din Europa (aprox 3200m, daca nu ma insel), care iarna se transforma intr-un imens domeniu schiabil. Desi cu 2 zile inainte de vizita noastra Etna era acoperit in intregime cu zapada, in ziua in care am urcat noi, totul era negru, acoperit de un strat gros de cenusa vulcanica.

Peisaj selenar, aproape funebru, dar impresionant prin desfasurarea de forte a naturii. Inclusiv soseaua era acoperita si aveai impresia ca mergi printr-un strat gros de zgura. Ne intrebam daca asa este tot timpul acolo si care o fi cauza. Am vazut chiar o casa ingropata in intregime de lava, cu multi ani in urma.

Se poate urca cu masina pana la 1900m, unde incepe domeniul schiabil. De acolo , pana la 2500m poti lua o cabina, iar pana la 2900 m se poate urca cu niste masini de teren speciale. In ziua in care am fost noi insa, nu functiona decat telescaunul. Intre 1900m si 2500m exista numeroase instalatii de urcare: telescaune si teleschiuri. Cum insa zapada era acoperita de stratul de “zgura” de care am pomenit totul era inchis si din nou ne-am pus intrebarea cum oare se schiaza acolo daca-i mereu asa.

De la 2500m am urcat pe jos pe doua foste cratere. Cand am ajuns pe cel mai mic dintre ele, am fost surprinsi sa constatam ca din interior ieseau aburi si punand mana pe sol am constatat ca emana caldura. Cu cat coborai mai spre interioar caldura emanata devenea mai puternica. In fundal se vedea craterul principal care fumega. Am aflat abia seara, ca in dimineata zilei in care am fost acolo avusese loc prima eruptie din 2012 a vulcanului, o eruptie care a proiectat lava incandescenta pana la 5000m desupra craterului. Vorbind cu Ionut care in dimineata aceea plecase spre tara, ne – a spus ca a vazut din aeroport norul de cenusa.

Ca sa concluzionez: o vacanta in care m-am odihnit, o destinatie pe care agentii de turism o descriu in culori mai frumoase decat este in realitate (parerea mea), lucruri si locuri interesante, dar nimic care sa-mi faca sufletul sa vibreze. Poate doar vizita pe Etna. Cu siguranta daca voi reveni vreodata in Sicilia va fi doar pentru zona de catarare din nord, dar numai dupa un studiu temeinic al topo-ului.

Anul acesta copii au fost rasfatatii Mosului la sala de escalada, la petrecerea pe care am organizat-o special pentru aceasta sarbatoare. Au fost foarte multi copii dornici de aventura si distractie si echipa Vertical Spirit s-a vazut coplesita uneori pe parcursul petrecerii de vitalitatea si voiosia copiilor, dar ne-am mobilizat, au venit si parintii cataratori in ajutor si ne-au sprijinit astfel incat toti copii sa se catere. La un moment dat nici nu mai aveam echipament pentru parintii care doreau sa se implice in eveniment.

Ma gandeam ca toti copii vor fi atrasi in special de elementele foarte dinamice ale petrecerii, leaganul, zbenguiala pe saltele, spectacolul interactiv de tobe, tiroliana, insa am fost surprinsa sa ii vad foarte atrenati in escalada si suparati cand erau chemati catre alte activitati. A fost cu mult mai surprinzator pentru mine cu cat foarte multi dintre copii vin in mod regulat la escalada.

Nu-mi e usor sa descriu atmosfera de la petrecere. Eu am vazut-o ca fiind foarte antrenanta, fara timp de plictiseala si speram ca petrecerea a fost pe gustul copiilor. Pentru parinti care asteptau copii sa-i ia acasa poate a fost putin mai obositor.. dar nu prea aveam ce sa facem mai ales ca programul s-a prelungit destul de mult. Pentru noi, cei care aveam emotii legate de detaliile organizatorice, lucrurile erau poate si mai plapitante si imi aminteau de perioada copilariei in care lucrurile se petreceau in mod magic.
Cel mai intens moment al serii care i-a captivat pe copii cu totul, a fost cel al sosirii lui Mos Craciun alunecand pe tiroliana cu sacii de cadouri. S-au strans cu totii in jurul Mosului asteptandu-si randul cu sufletul la gura si se pare ca n-au fost dezamagiti.

Pentru noi, cei de la Vertical Spirit, aceasta petrecere si Sarbatorile de Iarna incheie anul activitatilor speciale si ne indeamna sa reflectam asupra realizarilor noastre si asupra a ceea ce putem face mai bine decat am reusit pana acum. Este un sfarsit care ne ajuta sa planuim mai bine un nou inceput, sa ne dedicam activitatea celor care doresc sa experimenteze mai mult viata si sa isi extinda limitele.

Multumim parintilor care si-au sacrificat o seara foarte importanta in apropierea sarbatorilor pentru a le face o bucurie copiilor, multumim celor care s-au implicat in animarea petrecerii dar si celor care s-au inarmat cu rabdare pana cand Mosul a impartit darurile copiilor.

Cateva fotografii de la eveniment puteti vedea accesand link-ul de mai jos (copy si paste).

https://picasaweb.google.com/102149821815239325348/18Dec2011MosCraciunLaSalaDeEscalada#

Vom reveni si cu alte fotografii realizate de parintii prezenti la petrecere.

Erau asteptati peste 50 de copii din intreaga tara, plus vecinii nostri bulgari, care se pare ca si-au facut un obicei din a participa la competitiile organizate de romani – acesta fiind un lucru bun de altfel, deoarece stimuleza spiritul competitiv al copiilor.

Din punct de vedere organizatoric,  ne-am straduit  ca de aceasta data sa luam in calcul toate problemele care ar fi putut sa apara si sa le pre-intampinam, astfel incat toata lumea sa fie multumita, iar competitia sa decurga conform  programului – fara decalaje, intarzieri sau incidente tehnice.

In mare parte am reusit si aprecierile au fost pozitive. Ceea ce nu am prevazut insa (si din pacate nici nu am fi avut cum) a fost lipsa apei si a curentului electric. Asadar, la ora 8.00 in dimineata concursului, cand se faceau ultimele pregatiri pentru intampinarea micilor concurenti : SURPRIZA – apa si electricitate niciun strop !!!

Pe cine sa iei de gat duminica la ora aceea?!  In ceea ce priveste apa nu era nimic de facut, iar cu echipa de muncitori veniti de la ENEL nu prea aveai ce sa vorbesti: erau trimisi pentru o lucrare ce urma sa dureze intreaga zi.  Am apelat la prietenul nostru Bivuac (George Stroie) care ne-a imprumutat un generator gratie caruia am pus in functiune instalatia de sonorizare, computerul si imprimanta si am facut lumina in vestiare si grupurile sanitare. Din fericire in sala am avut lumina naturala pana la ora 19.30, cand s-a dat drumul a curent. La fix pentru Festivitatea de premiere, care altfel ar fi avut loc in semi- intuneric, caci generatorul nu ar fiputut face fata unui consum atat de mare.  Cat despre apa, am gasit si acolo o solutie : am umplut in permanenta bidoane de la o spalatorie auto din apropiere si astfel am reusit sa mentinem grupurile sanitare intr-o stare acceptabila.

Numarul copiilor prezenti la competitie a fost apreciabil: 68. Categoriile participante la concurs au fost urmatoarele: copii 5 – 7 ani, copii 8 – 9 ani, copii 10- 11 ani, copii 12 – 13 ani si juniori 14 – 15 ani.  Toate categoriile au avut de parcurs doua trasee in faza de calificari si un traseu in finala. Pentru primele 3 categorii (5 – 7 ani, 8-9 ani si 10 – 11 ani) parcurgerea traseelor s-a facut mansa (top rope), iar copiii  au asistat la evolutia celorlalti concurenti, atat in calificari cat si in finala. Pentru categoriile superioare de varsta, parcurgerea traseelor s-a facut in maniera cap de coarda, iar finala a fost la vedere.

Lupta a fost stransa, mai ales la grupele mici de varsta, copiii luptand cu ambitie pentru fiecare priza cucerita. Am fost cu totii impresionati de tenacitatea si incrancenarea lor, niciunul nedorind sa fie mai prejos. De asemenea am constatat cu bucurie ca incepand de anul trecut miscarea de catarare la copii pare ca s-a revigorat, cluburile implicandu-se activ in pregatirea micilor sportivi si organizarea de competitii pentru ei. De asemenea nivelul de pregatire pare sa creasca de la o competitie la alta. Pentru departajare la categoriile  : 5 – 7 ani, 8 – 9 ani si 10 – 11 ani am fost nevoiti sa organizam super-finale ; cei de la categoria 8 – 9 ani catarandu-se in super-finala pe unul dintre traseele de calificari ale juniorilor 14 – 15 ani.  Un traseu deloc usor, cotat cu 7-, pe care insa 2 copii l-au parcurs fara dificultati majore.

La juniori, Antonia Trifu a concurat doar cu baieti, nefiind alte fete la aceasta categorie si……………A CASTIGAT detasat , reusind sa faca singurul top in traseul de finala!

Fetele noastre – Andra Dragut si Andreea Urucu (de la Vertical Spirit) care au concurat la categoria 12 – 13 ani, ne-au surprins placut cu evolutia lor : Andra pentru ca a reusit sa depaseasca un prag psihologic important pentru ea, iar Andreea pentru ca desi se catara de foarte putin timp a evoluat neasteptat de bine, gratie calitatilor innascute pe care le are (speram ca in viitor sa dea dovada si de perseverenta, vointa si longevitate in practicarea acestui sport).

Prea multe nu mai sunt de spus. Lasam clasamentele si pozele sa vorbeasca.

Multumim colegilor nostri de club si celorlati voluntari care ne-au ajutat pentru organizarea acestui concurs.

Partea nevazuta a evenimentului a trecut – anunturi, organizare sala, inscrieri, amenajare trasee, formulare, etc. – si a venit ziua de sambata in care toata lumea prezenta putea sa urmareasca competitia. Din pacate surpriza a fost destul de mare la capitolul participare pentru ca nici concurentii nu au fost foarte multi si nici spectatorii nu au dat navala in sala. Ne-am fi bucurat daca erau mai multi oameni interesati sa vina la eveniment indiferent daca erau spectatori sau concurenti.

Adevarat insa ca ar fi fost si mai placut sa avem mai multi concurenti, cataratori dornici sa isi evalueze, chiar si subiectiv, nivelul de performanta la care evolueaza in catarare si asta nu de dragul unor onoruri neaparat ci mai mult pentru a-si creste motivatia. Este posibil insa ca aceste competitii nationale sa fie privite ca fiind rezervate acelor cataratori foarte performanti, elita nationala, si in care nu au ce cauta cataratorii amatori. Din punctul nostru de vedere nu este deloc asa si asta nu pentru ca performanta nu ar fi un aspect de dorit insa credem ca stimulente de genul asta ar trebui sa aiba ca efect cresterea nivelului de performanta in randul cataratorilor si dorinta acestora de investi mai mult efort fizic si psihic cu scopul depasirii unor etape intermediare in care se pare ca multi dintre cataratorii au tendinta sa stationeze.
Dorinta noastra este sa-i incurajam pe cataratori sa se dezvolte si in acest fel sa-i stimuleze si pe altii sa isi largeasca limitele performantelor personale si ca efect, in cele din urma, sa participe la cresterea nivelului competitional din tara noastra.

Nu voi incheia pana nu spun ca desfasurarea acestei competitii a fost posibila datorita voluntariatului celor care au participat la organizare, incepand cu locul de desfasurare al concursului, sala de escalada Vertical Spirit si toti oamenii care lucreaza pentru sala, pana la amenajatorii traseelor pe care s-au catarat concurentii.

Premiile materiale oferite castigatorilor au fost posibile datorita bunavointei sponsorului unic si partenerului oficial al FRAE, firma Alpin Expe, caruia ii multumim pentru sustinere.
Desi au fost publicate rezultatele pe site-ul oficial FRAE, le mentionam inca odata in articolul nostru:

Rezultatele finale ale concursului:

Baieti

1. Struteanu Mircea Alpin Club Carpatic Bucuresti
2. Corciovei Silviu Alpin Club Carpatic Bucuresti
3. Ungureanu Daniel Alpin Club Carpatic Bucuresti
4. Amzaroiu Viorel Alpin Club Carpatic Bucuresti
5. Bucneru Marian Alpin Club Carpatic Bucuresti
6. Mosloc Andrei Alternative Timisoara
7. Ene Viorel Alternative Timisoara
8. Joanta Vasile Alpin Club Carpatic Bucuresti
9. Popovici Matei Alpin Club Carpatic Bucuresti

Fete

1. Trifu Antonia Alternative Timisoara
2. Trifu Arina Alternative Timisoara
3. Zaharia Bianca Alpin Club Carpatic Bucuresti
4. Nagy Hanna Andrenalin Sf Gheorghe
Filme si fotografii realizate de Catalin Pobega

Mai multe fotgrafii puteti vedea la: http://picasaweb.google.ro/silvia.murgescu02/CNED#

Filme din concurs:

Festivitatea de premiere :

Daca vreti sa aflati cat mai multe despre catarare, echipamente necesare si posibilitati de antrenament, va sfatuim sa vizitati siteul:

http://www.escalada.verticon.ro/ 

Site-ul cuprinde mai multe sectiuni si este foarte bogat in informatii despre:

- antrenament: http://www.escalada.verticon.ro/antrenament/index.htm 

- echiparea traseelor de escalada sportiva: http://www.escalada.verticon.ro/echipare/index.htm

- catararea cu protectii mobile: http://www.escalada.verticon.ro/trad/index.htm

In sambata care tocmai a trecut, pe 21 noiembrie 2009, la ora 11.00 – a inceput Vertical Step Maraton, adica evenimentul prin care clubul nostru – Vertical Spirit a inaugurat deschiderea celei mai inalte sali de escalada din Romania – un proiect de o amploare foarte mare pentru noi, in care ne-am implicat total incepand cu luna iunie a acestui an.    

Evenimentul a fost cu adevarat un maraton, atat pentru participanti si invitati cat si pentru noi, organizatorii, care a trebuit sa facem fata catorva sute de oameni, curiosi sa vada pentru ce am “batut atata toba” si de ce i-am chemat acolo.   Asa cum era prevazut in program, am inceput cu “Junior Climbing Contest” – sectiunea dedicata copiilor. Nerabdatori, multi dintre ei au inceput sa vina cu mult inainte de ora 11.00. Concursul s-a desfasurat pe un traseu de escalada, departajarea facandu-se in functie de priza la care a reusit fiecare sa ajunga. Ambitiosi, micutii s-au straduit sa ajunga cat mai sus, efortul unora dintre ei fiind cu adevarat impresionant !
Nu am scapat insa de organizarea unei finale, pentru a-i departaja pe ocupantii primelor 3 locuri, care in urma escaladarii primului traseu se aflau la egalitate. Atentie insa: batalia finala s-a dat intre doi baieti de 12 ani si un baietel de… “aproape “ 8 ani. Diferenta mare de inaltime si-a spus cuvantul, iar Cezar (pustiul de 8 ani, care ne-a uimit pe toti cu vointa si perseverenta sa) a iesit pe locul trei, nereusind sa ajunga la penultima priza din traseul de finala. Numarul total al copiilor participanti a fost de: 28, iar podiumul a fost ocupat de :  

Dobre Marian din Brasov – Locul I;
Baloi Andrei Cristian din Bucuresti – Locul II
Cezar Bogdan din Bucuresti – Locul III.  A urmat Cupa Presei la Escalada, desfasurata in aceeasi maniera ca si concursul copiilor. Castigator a fost Alex Florea, de la agentia de presa Ager Pres, care nu a parut sa intampine dificultati in parcurgerea traseului.      

Dupa festivitatea de premiere, in care copiii si reprezentantii presei au fost rasplatiti pentru efortul si straduinta lor cu premii constand in produse de echipament montan puse la dispozitie de catre sponsorii evenimentului, am dat startul la « MARATON – ul » dedicat cataratorilor.   

Inghesuiala mare la Maraton : 93 de participanti inscrisi pe listele noastre (adica 51 de baieti « avansati » ; 17 fete « avansate » si 24 de « incepatori » ; avansati fiind considerati cei care se catara de cel putin un an) – deoarece au fost destui care au luat parte la maraton fara a se inscrie in concurs !   

Adaugati la acestia prieteni, parinti, reprezentanti ai presei sau pur si simplu curiosi veniti sa vada ce se intampla si incercat sa va imaginati cum aratau toti acestia intr-o sala de 300mp    

Datorita numarului mare de participanti si pentru a da tuturor posibilitatea de a se catara pe traseele amenajate, am prelungit durata concursului cu inca o ora. Iar la final, cand aparent toti erau obositi, Oliver  Batar (amenajatorul traseelor de concurs), a dat startul probelor surpriza: No Foot, One Shoot si un concurs de jump-uri (sarituri).   

Prin bunavointa sponsorilor, am reusit sa premiem primele 5 locuri, pentru fiecare dintre categoriile enuntate mai sus, astfel:   

La categoria incepatori (cei care se catara de mai putin de un an), clasamentul realizat i-a inclus atat pe fete cat si pe baieti, pe locul I situadu-se…o fata!
1. Dinovici Alina
2. Dinca Adrian
3. Tudoran Gabriel
4. Popa Andreea
5. Restea Teodora   

La categoria fete avansate (care se catara de mai mult de un an), pe primele doua locuri s-au situat…doua  fetite:
1. Trifu Antonia (12 ani)
2. Trifu Arina (10 ani)
3. Barbulescu Ruxandra
4. Aldea Valentina
5. Nagy Hanna    

Pentru cunoscatori nu este insa o surpriza acest clasament, surorile Trifu fiind cunoscute pentru performantele lor in domeniu .  Antonia Trifu a castigat anul trecut campionatul National de Escalada Sportiva la categoria Senioare!   

Nici la baieti clasamentul nu a reprezentat o mare surpriza:
Locul I: Ungureanu Daniel
Locul II: Stancescu George
Locul III: Pavel Gabriel    

Multumim inca o data sponsorilor si partenerilor media pentru sprijinul acordat !   

Sponsori: Chio; Hilti – conectat in siguranta; Maramont; Alpin Expe; Fixe; Gotech; Nootka; Solitaire; Devin – apa pura de izvor; Absolut Vodka; Netsun Software; Medialux.    

Parteneri media: B 24FUN; www.greenchannel.ro; www.roclimbing.net; www.dordeduca.ro; www.h2o.ro; www.alpinet.org; www.extremeaddict.ro; www.liberinmiscare.ro; www.kobe.ro.   

http://www.kamikazeonline.ro/2010/09/epistola-din-china-ziua-a-treia-si-prima-a-competitiei/

http://www.kamikazeonline.ro/2010/09/antonia-trifu-escaladeaza-china/

de Andreea Copaescu

Ce catarator „subjugat” de pasiunea sa nu viseaza la calatorii fabuloase prin lume, in zone celebre  de catarare, calatorii in care singura sa grija sa fie : „La ce sector megem astazi si ce trasee abordam?” Sigur, nu este grav daca din cand in cand te mai preocupa si alte chestii marunte cum ar fi ce sa mananci la micul dejun sau cum sa-ti petreci ziua de pauza: vizitand imprejurimile, la piscina sau in camping citind o carte.

Cei care au facut asta stiu ca pentru a „gusta” cu adevarat o astfel de calatorie este important sa iti poti oferi macar 2 – 3 saptamani de ragaz. Altfel, esti intr-o permanenta goana de a face cat mai multe in timpul limitat pe care il ai la dispozitie. Nu apuci sa te relaxezi, nu apuci sa simti ceea ce traiesti ca hopa: „timpul dumneavoastra a expirat!” Si iti faci frumusel bagajele pentru a reveni la modul tau de viata agitat si monoton de multe ori, din care cu greu ai evadat.

Daca va mai aduceti aminte, motto-ul taberei pe care intentionam (veti intelege de ce spun intentionam) sa o organizam la Ceuse l-a constituit intrebarea: „Calatorim pentru a ne catara sau ne cataram pentru a calatorii?” Caci o astfel de calatorie nu este doar o experienta de catarare, este o experienta de viata dintre cele mai complexe.  Asta pentru ca vezi locuri noi, te confrunti cu situatii dintre cele mai diverse, cunosti o multime de oameni de diverse nationalitati si interactionezi cu obiceiuri si culturi din cele mai diferite.

Ca sa intelegeti de ce am facut toata aceasta introducere, trebuie sa stiti ca de fapt calatoria aceasta a fost materializarea unui vis foarte vechi de-al meu, de a petrece o perioada mai indelungata, la catarat, in Europa. Din motive lesne de inteles pentru cineva care traieste in Romania (in mare parte financiare, evident) mi-a luat ceva timp pana am reusit sa-mi vad visul cu ochii. As fi vrut eu mai mult, macar o luna, dar ce sa-i faci, trebuie sa te multumesti cu ce ai.

Si uite asa, gandindu-ne sa imbinam utilul cu placutul (mai ales dupa experienta taberei organizate in februarie 2010 in Antalya, cand toti participantii au fost incantati) ne-am gandit sa organizam o tabara de o saptamana la Ceuse, dupa care noi (eu si Dan) sa mai ramanem 2 – 3 saptamani la catarat. Zis si facut: am stabilit coordonatele, am anuntat tabara, s-au inscris participanti, am cumparat pentru toata lumea bilete de avion si…. de plecat am plecat doar noi doi. Participantii la tabara s-au razgandit pe rand din diverse motive. Si uite asa, tabara  organizata de noi sub conceptul « Climbing experience la Ceuse » s-a transformat intr-o adevarata experienta de catarare, dar nu pentru cursanti, ci pentru noi. De altfel, cand mi-a venit in minte acest concept, nici nu banuiam cat de aproape sunt de adevar….

Ceuse – „poate cea mai tare faleza de catarare din lume; sute de trasee pe un calcar extrem de aderent si o priveliste impresionanta; locul unde se afla celebrul traseu “Biographie” 9a+; trasee lungi si foarte andurante, majoritatea pe alveole; o zona recunoscuta pentru distanta considerabila dintre asigurari”……

Sectorul Biographie

Cam asta stiam despre Ceuse in momentul in care am plecat din Bucuresti. Citisem lucrurile astea pe net, dar le cunosteam si din povestirile prietenilor nostri Marius Luca  si Karesz, care fusesera acolo cu un an inainte.

Era pentru prima data cand plecam pentru o perioada atat de indelungata (3 saptamani si jumatate: 1 – 25 august) si incercand sa las toate treburile aranjate acasa, am fost atat de ocupata inainte plecarii incat nici nu am avut timp sa ma gandesc prea mult la vacanta care urma si sa ma bucur. Doar cand am aterizat pe aeroportul din Cuneo (Italia)  in dimineata zilei de 1 august am inceput sa ma gandesc cu nerabdare la cele 25 de zile care urmau. Daca ar fi fost posibil, mi-as fi dorit sa traiesc totul de doua ori: o data cat mai repede pentru ca eram plina de neastampar la gandul experientelor pe care le intrezaream si inca o data pe indelete, pentru a putea sa „diger” totul fara a avea senzatia ca timpul a zburat prea repede.

Pentru ca nu as vrea ca povestea mea sa se transforme intr-o insiruire de detalii logistice legate de aceasta calatorie, voi scrie un articol separat care va cuprinde toate lucrurile pe care ar fi bine sa le stiti daca doriti sa mergeti la Ceuse. Ma voi rezuma asadar doar la ceea mi se pare a fi cu adevarat demn de impartasit si altora, astfel incat istorioara mea sa nu devina plictisitoare.

Drumul care leaga Franta de Italia

De la aeroportul din Cuneo pana la Ceuse erau cam 200 km si cum o masina inchiriata doar pentru noi doi timp de 3 saptamani ne-ar fi costat foarte mult (aprox. 600 – 700 E fara combustibil),  am decis sa facem auto-stopul. Oricum la la Ceuse, de la camping se urca direct la faleza, iar in zilele de pauza nu era musai sa ne plimbam cu masina : puteam sta in camping sa ne odihnim, iar daca doream sa mergem in Gap la supermarket erau doar 15km de parcurs. In plus, din calatoriile anterioare, stiam ca in Franta si Italia, in zonele de munte, auto-stopul „merge”.

Debutul calatoriei noastre a fost unul haios, dar si costisitor: cum aeroportul era in camp si habar n’aveam in ce directie ar trebui sa mergem, iar la punctul de informare din aeroport nu am aflat mare lucru, am hotarat sa luam autobuzul care ne ducea in oras, iar acolo sa ne orientam. Zis si facut, doar ca dupa ce am platit suspect de mult pe bilete (10 E / pers) si am mers vreo 20 km am realizat ca autobuzul ne ducea la Torino, nicidecum la Cuneo, adica in directie opusa fata de unde vroiam noi sa ajungem.

Si uite asa, am ajuns tot la auto-stop: noi 2 plus cele 4 rucsacuri – 2 maaari si 2 mai mici. Poate va intrebati cum ne-am descurcat. Ei bine, am avut noroc cu caru’ !

Primul care ne-a luat a fost un austriac, care fiind in ziua lui libera si neavand altceva mai bun de facut s-a oferit sa ne duca pana la granita cu Franta (adica 70km dupa localitatea unde trebuia sa ajunga el). De acolo ne-am continuat calatoria cu doi batranei de vreo 70 ani sot si sotie, care se intorceau de la o tura pe munte. Am mai schimbat inca doua masini si iata-ne in Gap, la 15 km de Ceuse.

Vremea era superba si de jur imprejur, la orizont  nu vedeai decat munti. Iar intre toti acestia inconfundabila, „trona” faleza de la Ceuse. Vazusem multe poze pe net, iar forma si pozitia sa unica nu lasau loc indoielii. Arata exact asa cum mi-o inchipuisem: magnifique, cum ar spune francezii.

Distanta ramasa am parcurs-o impreuna cu un tanar francez, care desi nu avea drum in directia respectiva si nici macar nu stia unde se afla campingul, ne-a spus ca ne va duce pana la destinatie pentru a “indrepta gafa” facuta de presedintele Frantei care cu doar cateva zile in urma declarase ca ii va expulza din Franta pe toti romanii fara forme legale.

Pe’nserate am ajuns la „Les Guerins”, campingul de la baza Ceuse-ului. Un camping destinat doar cataratorilor,  care nici nu se afla trecut pe hartile turistice si despre care nu stiu decat aceia care vor in mod expres sa ajunga acolo. Am constatat ca nici macar cei care locuiesc in imprejurimi nu prea stiu de el, daca nu sunt cataratori. Locul pe care se afla amplasat este impanzit de copaci, ca o mica padurice, fara umbra carora in diminetile insorite este imposibil sa rezisti in cort. Facilitatile oferite sunt excelente, iar pretul este mai mult decat convenabil. Exista si un mic magazin de unde poti cumpara topo-ul zonei si cateva produse de baza, toate la preturi foarte accesibile. Totul pare anume gandit pentru cataratori – oameni fara pretentii exagerate, dar dispusi sa faca orice sacrificiu pentru pasiunea lor. Nu este nimic in plus, dar nici in minus.

Campingul de la baza falezei

Si uite asa, ne-am pomenit in mijlocul unei mici comunitati poliglote: cataratori din toate colturile lumii, de toate varstele si evident de ambele sexe , instalati in corturi mai mari sau mai mici ori in  rulotele fixe din camping, inconjurati de o multime de lucruri (prelate speciale unde se adaposteau de ploaie sau soare, mese si scaune, aragaze si butelii de mari dimensiuni, cratiti, oale si tigai de toate dimensiunile, prajitor de paine sau sandwich-maker, etc) care sa le asigure o sedere cat mai confortabila si sa le ramana ca unica grija doar catararea.

In Gap, intr-o zi de pauza

Dupa ce ne-am instalat cortul de 2 persoane si l-am umplut pana la refuz cu hainele, echipamentele si mancarea pentru 3 saptamani, ne-am dat seama ca suntem un pic invidiosi pe confortul celor din jur. Desi era doar prima zi si nici macar nu ne catarasem inca, vazusem o multime de lucruri noi si trasesem ceva invataminte. Neasteptat, in mijlocul atator straini am dat si peste un roman: Edi Proja, un catarator din Piatra Neamt stabilit in Anglia.

Prima dimineata la Ceuse a fost superba, cum de altfel aveau sa fie majoritatea, caci in 3 saptamani si jumatate am avut parte doar de 2 zile de ploaie domoala si acelea s-au nimerit a fi chiar in zilele planificate pentru pauza. Nici ca visasem la asa noroc !

Eu si Dan

Ca sa va faceti o idee asupra falezei de la Ceuse, iata cateva detalii: Ceuse este o destinatie excelenta pentru vara. Faleza seamana cu o coroana de piatra asezata pe fruntea unui munte, la altitudinea de 1800 m. Este practic un brau de calcar, cu o lungime de aproximativ 3 km. Majoritatea traseelor sunt foarte lungi si multe dintre ele au mai multe lungimi. Pentru catarat, perioada optima este din mai pana in octombrie. In prima parte a lunii august noi am prins vreme destul de rece, mai ales dupa-amiaza si noaptea. De fapt, in prima parte a zilei cat era soare nu te puteai catara, fiind prea cald, iar dupa ce venea umbra incepea sa bata un vant foarte rece. Majoritatea cataratorilor aveau pufoaice, manusi si caciuli. Noi insa eram cam slab echipati, neasteptandu-ne ca in august sa averm parte de asa friguri. Pana si prietenii cu 4 picioare ai cataratorilor simteau nevoia sa puna ceva pe ei

Nana dormind

Majoritatea sectoarelor sunt in prima parte a zilei (pana pe la ora 15.00 – 16.00) in soare. De aceea, in zilele insorite nu prea urca nimeni la faleza mai devreme de ora 14.00, decat daca vrea sa faca plaja la altitudine. Acest lucru are si un avantaj: te simti foarte relaxat. Stiind ca oricum nu are niciun rost sa mergi devreme la faleza, dimineata poti dormi pe saturate si dupa micul dejun iti poti face siesta pe indelete. Foarte multi luau chiar si pranzul inainte sa urce. Cele 3 saptamani petrecute la Ceuse a fost cred cea mai relaxanta perioada a vietii mele din ultimii 7 ani.

Asteptand umbra

Drumul de la camping pana la faleza dureaza aprox. 50 min (recordul nostru a fost de 43 min), dar cum stiam acest lucru eram pregatiti mental pentru el. Ne asteptam insa ca in 3 saptamani sa ne cam „faca la psihic”. Surprinzator insa, nu s-a intamplat asa, caci poteca urca lin prin padure si doar ultima panta este ceva mai abrupta. Dupa prima saptamana ne-am intrat foarte bine in ritm si aproape nu mai simteam efortul. La Ceuse, drumul pana la faleza face si el parte din catarare: fara el nu se poate! Insa, odata ajuns sus, esti rasplatit din plin pentru efort: peisajul este magnific, iar faleza de-a dreptul impresionanta.

Pozitia sa, la limita dintre cer si pamant precum si panorama care se desfasoara la picioarele tale odata ajuns la baza, sunt doua dintre atuurile care desemneaza Ceuse – ul drept una dintre cele mai speciale zone de catarat din lume. Denumirile unora dintre sectoare mi s-au parut foarte inspirat alese : „Un point sur l’infinit”, „Maittre du Monde”. Departe de civilizatie, avand contact doar cu oameni ce iti impartasesc pasiunea, simti ca totul in jurul tau respira catarare.  E o senzatie care patrunde adanc in mintea si sufletul tau si care te motiveaza, facandu-te sa-ti doresti mai multa si mai multa catarare!

In prima zi ne uitam aproape cu aviditate la zecile  sau mai bine zis sutele de trasee amenajate, nestiind pe ce sa ne cataram mai intai. Eram stapaniti de un fel de „febra”, vroiam sa ne dam pe cat mai multe linii. Noi macar stiam ca avem in fata 3 saptamani, dar Edi care urma sa plece a doua zi si nu iesise la stanca de 2 ani, s-ar fi catarat traseu dupa traseu.

Nu cred ca gresesc atunci cand spun ca in fiecare zi la faleza erau cel putin 150 de oameni, dar probabil cifra reala era considerabil mai mare. In special in primele doua saptamani din august, aproape ca nu gaseai traseu liber. Pentru noi era fascinant sa vezi om langa om pe perete. De multe ori, daca aveai un proiect, erai nevoit sa stai la coada pentru a da mai multe incercari. Inclusiv traseele de la 8a in sus erau foarte frecventate. Ne-am prins destul de repede ca la Ceuse erau foarte multi cataratori pentru care 8a reprezinta un nivel mediu.

Poate unii vor spune: „Ei si, o faleza ca oricare alta, poate ceva mai spectaculoasa, dar pana la urma catararea-i tot catarare oriunde te-ai duce.” Si totusi majoritatea cataratorilor sunt de acord ca Ceuse are ceva deosebit. Dincolo de calitatea stancii, priveliste, numarul mare de trasee, Ceuse reprezinta un punct de referinta pentru multi. Incepatorii si cataratorii de nivel mediu vin aici atrasi de renumele zonei, iar cei mai buni vin pentru a-si confirma nivelul si performantele. Vrei nu vrei, aici te confrunti cu tine insuti si nu prea ai cum sa te minti. Veti intelege imediat de ce spun asta.

Catararea la Ceuse este un anumit gen, pe care nu l-am mai intalnit nicaieri in alta parte. Majoritatea prizelor sunt alveole, de toate formele si marimile. Unele dintre ele sunt mai alunecoase datorita magneziului si a papucilor, dar nu se poate spune ca traseele sunt lustruite. Urmele de magneziu sunt un avantaj, dar pot fi si un dezavantaj, caci nu o data mi s-a intamplat „sa iau teapa” ducandu-ma hotarata si increzatoare la prize bine magnezuite, care de fapt erau foarte proaste. Am descoperit insa si prize foarte bune fara pic de magneziu pe ele. Asa am inteles ca cel mai bine este sa „casc” ochii si sa incerc sa citesc cat mai bine stanca, fara sa ma ghidez doar dupa urmele de magneziu.

la sectorul „Un point sur l’infinit”

Prizele de picioarele insa, iti dau cel mai mult de furca: stanca nu are proeminente, doar gauri. Toate alveolele de la maini se transforma in prize de picior, pe care e greu sa le mai vezi odata ce te-ai ridicat deasupra lor. Avantajul este ca majoritatea prizelor pentru picioare sunt bune. Multe dintre ele sunt marcate deasupra cu magneziu, pentru a le identifica mai usor. Datorita acestei caracteristici, in 90 % din cazuri pozitionarea pe picioare se face in „fluture”, adica cu genunchii deschisi spre exterior si bazinul cat mai aproape de stanca. Lolot-ul (pozitionarea cu un genunchi orientat catre interior si rasucirea bazinului astfel incat un sold este aproape de perete) nu prea este de folos, deoarece pivotand pe picior risti sa iasa din priza. Incet, incet, ne-am obisnuit si cu asta. Dificultatea traseelor este data in general de lungimea lor si de miscari succesive pe prize mici. Mai sunt si miscari de alonja, dar de cele mai multe ori reusesti sa gasesti prize intermediare (chiar daca mult mai proaste).

Cireasa de pe tort insa, o reprezinta DISTANTA DINTRE ASIGURARI ! Un lucru cu care daca nu esti obisnuit sau nu reusesti sa te adaptezi, poate deveni un impediment serios in toate traseele care depasesc nivelul pe care il cateri cu usurinta la vedere.

Cum veneam dupa o perioada in care nu ma cataraserm prea mult, nu eram intr-o forma prea buna (fizic vorbind) ; iar legat de cadere, acesta a fost intotdeauna punctul meu slab. Am decis sa incep cu trasee usoare si abia in a doua parte a intervalului sa abordez ceva mai tare. Dar chiar si in 6a+ / 6b am constatat ca ma ridicam mult cu piciorul peste ultima asigurare pentru a putea ajunge la urmatoarea. Cand ai 4m intre asigurari si ai cam obosit, chiar daca ai trecut pasul si ai ajuns la prize mari tot simti ca te sufoci de emotie la gandul unei caderi . Si atunci ii dai repede in sus, cu morcovul si toata gasca de iepurasi dupa tine, incercand sa-ti scoti din cap gandul ca ai putea cadea.

Este drept ca si inainte mi s-a intamplat de multe ori sa ma catar in trasee si sa trec cu piciorul de ultima asigurare, dar in 90% din cazuri cand ajungeam cu piciorul la spit eram deja iesita din pas. La Ceuse insa, indiferent de nivel, in majoritatea traseelor cand intrai in pas erai cu spitul sub picior. Dupa ce treceai pasul (daca iti iesea ) mai aveai ceva de catarat pana la urmatoarea asigurare, uneori miscari nu tocmai usoare. Sa nu va imaginati insa un tablou infricosator, in care cataratorii se confrunta cu pericole majore. Cel mai mare pericol il constituie riscul de infarct pentru cei inspaimantati de cadere . Maniera de amenajare era sigura, adica in cazul unei caderi nu riscai sa te izbesti de perete, decat daca erai neatent si picai cu sfoara dupa picior; stanca nu prea are proeminente sau praguri, deci zborul nu iti era intrerupt brutal de contactul cu peretele.

Una peste alta, la Ceuse catararea este extrem de hotarata: treci sau cazi. Cale de mijloc nu prea exista : sa dai inapoi este greu si sa te ajuti de urmatoarea asigurare imposibil in majoritatea cazurilor. Iti mai ramane sa te dai mansa sau doar pe trasee usoare, dar parca nu merita efortul sa mergi pana in Franta pentru asta.

Cred ca e lesne de inteles acum de ce nu ai cum sa te minti la Ceuse. Acolo caderea face parte din catarare. Nu cazi, nu progresezi sau progresezi intr-un ritm foarte lent. Chiar daca eu nu sunt o maestra a zborurilor, sunt perfect constienta de faptul ca teama de cadere iti limiteaza foarte mult performantele. E drept ca frica e un sentiment omenesc si cred ca sunt foarte putini cei care nu au nicio retinere in a cadea. Important insa este sa o tii sub control si sa nu te lasi stapanit de ea. Am vazut intr-o zi o frantuzoaica care se catara (cap de coarda) plangand si spunand in continuu ca ii este frica. Si totusi nu a dat inapoi si nici nu a zis : „Strangeee!!!”, ci a continuat sa se catere.

Obisnuiti ca acasa, unde de cele mai multe ori treci crux-ul cu spitul la ham sau la genunchi, stilul „Ceuse”, ne-a „dezechilibrat” putin. Traseele extrem de andurante si sustinute aveau si ele un cuvant greu de spus. Am invatat ca intre asigurari trebuie sa „i-o dai” hotarat, adica sa te cateri mult mai repede decat eram noi obisnuiti, pentru a avea sanse de reusita. Eu, trebuie sa recunosc ca m-am catarat cu multa retinere in primele doua saptamani. Distanta dintre asigurari, dar si frigul de care aveam parte dupa ce venea umbra m-au cam descumpanit, plus ca si ziua la catarat era destul de scurta in felul acesta (de pe la 4 pana pe la 9 seara).
Dan s-a obisnuit mult mai repede cu „zborurile”, chiar incepuse sa-i placa. Dar faptul ca nu ti-e frica sa cazi (muuult) nu rezolva totul: multe dintre trasee le-am resimtit tari raportate la cotatia pe care o aveau. Poate a fost doar senzatia noastra, dar si francezii cu care am stat de vorba spuneau ca Ceuse este o zona de referinta si pentru Franta, datorita angajamentului pe care il presupune catararea si modului de cotare.

A propos de angajament, intr-o zi am surprins o discutie intre doi asiatici. Unul, ii spunea celuilalt: „Traseul asta, Colonette, este un 7c+ foarte frumos. Se continua apoi cu un 8a+ pe care insa nu ti-l recomand: are un singur spit pe 10m !!!”
Cat am stat acolo am vazut caderi impresionante : aveai timp sa-ti exprimi tot amarul in cuvinte pana te opreai !

O distanta normala intre 2 asigurari

Din pacate si abordarea noastra a fost complet gresita pentru nivelul pe care il aveam. Cum in Romania ne iesisera ceva 7b+ si 7c-uri cu destula usurinta, ce-a zis Dan in a doua zi de catarare : „Hai sa vedem cum arata un 7b+ la Ceuse”. Mare greseala ! Aveam sa constatam mai tarziu ca nimerisem si unul foarte hard care culmina aproape de top cu o secventa pe niste alveole mici si intepate urmata de o miscare dinaminca la o priza mare, dar cu spitul la cel putin jumatate de metru sub picior. Si sa te tii zboruri ! Zbura Dan, dar zburam si eu, diferenta de greutate fiind mare. Macar ii dadeam dinamic . Abia a doua zi a reusit sa treaca pasul de sus, dar pretul a fost mare: s-a accidentat la un deget, care nu s-a refacut nici pana acum. Evident, restul zilelor s-a catarat cu destul de multa retinere, incercand sa-si protejeze degetul. Am renuntat sa ne mai dam pe proiecte si am revenit la gradul 7a, 7a+, 7b. Am redescoperit placerea de a te catara, fara a avea senzatia ca te afli la vanatoare de trasee. Si de fapt cea mai mare experienta am acumulat-o abordand trasee la vedere. Am mai incercat inca doua 7b+: unul la fel de hard ca si primul, insa mai pe mana mea (dar nu am reusit sa-l leg, desi imi ieseau miscarile) si inca unul, pe care Dan l-a legat in cele din urma si care ni s-a parut mult mai accesibil decat precedentele (eu am clacat sub top, unde dupa ce ajungeai cu piciorul deasupra spitului intrai in pasul cel tare, obosit fiind).

Abordarea gresita coroborata cu accidentarea la deget a lui Dan si cu faptul ca eu nu ma impac deloc cu frigul la catarat, au facut ca dupa primele doua saptamani acolo sa avem senzatia ca nu ne-am catarat prea mult. In ultima saptamana insa vremea s-a incalzit considerabil, mai ales dupa-amiaza. Experienta, dar si anduranta capatata incepusera si ele sa isi spuna cuvantul, asa ca resimteam totul mult mai lejer. Edi Proja a revenit si el pentru cateva zile si angrenandu-ne cu el a crescut si motivatia: dovada ca si anturajul conteaza. Dupa atata timp in care nu auzisem vorbindu-se romaneste, chiar simteam nevoia sa ne intalnim si cu alti cataratori romani.

aglomeratie mare

Ultimele 3 zile au fost cele mai „bogate”, in special ultima. Ne cataram parca cu furie, stiind ca mai avem atat de putin de stat acolo. Traseele nu mai pareau atat de andurante, nici miscarile atat de tari, iar distanta dintre asigurari parca se mai micsorase . Eram furiosi pe noi insine, realizand abia acum ca daca in prima parte a intervalului ne-am fi catarat mai mult la vedere, pe trasee accesibile noua, am fi acumulat o experienta care ne-ar fi ajutat ca in cea de-a doua jumatate a intervalului sa avem si ceva realizari.

N-as vrea ca cei care citesc aceste randuri sa se simta descurajati cumva sau sa considere ca nu-i de ei la Ceuse. Din contra. Pentru noi, experienta acumulata acolo este coplesitoare si a depasit cu mult ceea ce ne inchipuiam inaintea plecarii. Ne-am dat seama, nu fara tristete, ca asa cum spunea Oliver Batar la un moment dat: „Noi romanii, ca natie, inca nu ne-am apucat de catarat”. Iar mentalitatea este principalul impediment in calea progresului. Ce ne-a atras atentia in mod deosebit la cataratorii pe care i-am intalnit la Ceuse a fost determinarea cu care se catarau, indiferent de nivel. Am vazut oameni care abordau un 6b cu aceeasi hotarare cu care altii abordau un 8b.

Eram inconjurati de un amalgam de oameni, atat de diferiti intre ei, dar pe care catararea ii aducea la un numitor comun. Am vazut copii de 12 ani care isi filau tatii, asa cum am vazut si tati de 60 – 70 ani care se catarau impreuna cu cu fiii lor, ori cupluri trecute de prima tinerete. Am vazut un baietel italian de 10 ani, care se catara cu usurinta pe un 7c, pe care l-a si legat de altfel.

7c la 10 ani

Am vazut multe, foarte multe fete care se catarau cu aceeasi determinare ca si baietii. Si, l-am vazut si pe Adam Ondra (pentru cei care nu stiu: un ceh de 17 ani, castigator al Cupei mondiale de boulder anul acesta), unul din greii catararii de inalt nivel la momentul actual. Sa-l vezi pe Ondra cum se catara pe stanca, este un adevarat spectacol. Din intamplare l-am urmarit intr-una dintre cele mai bune zilele ale lui cand a a facut la vedere: Dures Limitees 8c si Femme Blanche 8a+, a cazut chiar de sub top in No Futur un 8c+ de 70m, tot la vedere si a legat (redpiont) un alt 8c+. Repet: totul intr-o singura zi !
Iata un filmuletz pe care i l-am facut lui Ondra in timp ce catara „No Future”.

Adam Ondra in cadere

Adam Ondra

Tot in intervalul petrecut de noi acolo, francezul de 15 ani Enzo Oddo “a intrat in istorie” legand Realization 5.15a . Impresionanta nu este doar varsta sa si celebritatea traseului in cauza, ci si faptul ca este prima ascensiune a rutei dupa ce s-a rupt o o priza cheie in problema de boulder de la intrare. Cotata cu V9, problema de boulder de la inceput este acum V11, traseul devenind cu siguranta mai greu in aceste noi conditii.
http://www.deadpointmag.com/articles/view/c%C3%A9%C3%BCse-breaking-news-updated-enzo-oddo-sends-realization
Desigur, exemplele de mai sus nu se intalnesc la tot pasul si nu sunt multi cei care se pot lauda cu asemenea performante, insa toate la un loc ne-au aratat cat de departe suntem de adevarata catarare.

„Impresia” pe care mi-a lasat-o aceasta calatorie a depasit cu mult toate experiente anterioare. Nicaieri in alta parte nu am simtit atat de intens libertatea pe care ti-o da catararea. De remarcat este faptul ca nu doar catararea in sine mi-a trezit aceste sentimente, ci si o multime de lucruri marunte, dar fara de care farmecul nu ar fi fost complet: diminetile linistite, savoarea vinului frantuzesc, ordinea si frumusetea locurilor prin care am trecut, linistea si calmul oamenilor, zilele de pauza petrecute la piscina din Gap, bunul simt care domnea peste tot.

asfintit la Ceuse

Inapoi spre casa

Sper ca am reusit sa transmit macar o parte din ceea ce am vazut si am trait acolo si va spun cu toata convingerea: daca iubesti catatarea, merita sa mergi la Ceuse cel putin o data in viata!
Noi am decis ca anul viitor sa petrecem acolo toata luna august

un loc unde merita sa revii