Cățărarea s-a transformat într-un stil de viață pentru mulți oameni din lume. Pentru unii, a devenit o obsesie. Pentru alții reprezintă o placută evadare din viața cotidiană. Oricare dintre disciplinele cățărării poate fi un hobby care să dureze toată viața.

“Noi nu iubim cățărarea. Suntem obsedați de ea!

Totul a început cu alpinismul.

Alpinismul este practicat din cele mai vechi timpuri și reprezintă încercarea oamenilor de a cuceri cele mai înalte vârfuri muntoase, considerate cândva „lăcaș al zeilor” și inaccesibile muritorilor de rând. Alpinismul se practică atât vara cât și iarna și implică parcurgerea unor trasee lungi de sute și chiar mii de metri, ce străbat atât zone stâncoase cât și înzăpezite sau acoperite de gheață.

“Alpinistul visează despre ghețuri, zăpadă și stâncă. El visează despre munți care se ridică grei și abrupți spre cerul albastru. El visează orele când își caută luptând drumul către vârf și clipa când lumea îi stă la picioare, iar deasupra lui nu mai este altceva decât infinitul”.

S-a desprins din clasicul alpinism pe la mijlocul anilor ‘70. Aceasta presupune parcurgerea traseelor prin cățărare liberă, fară utilizarea mijloacelor artificiale pentru înaintare. Se practică pe faleze stâncoase, special amenajate, cu înălțimi cuprinse în general între 15 și 50 m, dar putând atinge și lungimi de sute de metri. Pentru asigurare se utilizează hamul, coarda, buclele și asigurările mecanice care pot fi : ancore chimice – urechi metalice fixate în stâncă cu ajutorul unei soluții chimice, rezistente la șocuri de câteva tone sau spituri – urechi metalice fixate în stâncă prin intermediul unor șuruburi expandabile.

  • Cățărarea cap de coardă presupune parcurgerea unui traseu cu o coardă legată de ham și asigurat de către filator. În fiecare punct de asigurare din traseu va fi plasată o buclă prin care este trecută coarda. În cazul unei căderi, cățărătorul va fi preluat în coardă de către filator și va rămâne atârnat în ultima buclă asigurată.
  • Cățărarea manșă presupune ca în prealabil coarda să fi fost trecută prin topul traseului, neexistând astfel riscul unei căderi în coardă.
  • Cățărare la vedere (on-sight) – atunci când traseul a ieșit la prima încercare, fără a folosi mijloace artificiale pentru înaintare, fără căderi în coardă sau odihnă în punctele de asigurare și fară a avea nici o cunoștiință prealabilă despre traseu, cu excepția a ceea ce poate fi observat de la bază.
  • Cățărare flash – atunci când traseul a ieșit la prima încercare, fără căderi în coardă sau odihnă în punctele de asigurare, dar având anumite cunoștiințe în prealabil despre el – observarea unui alt cățărător, discuții referitoare la traseu, etc.
  • Cățărare la lucru – atunci când sunt necesare mai multe încercări până la reușita unui traseu, pe parcursul cărora cățărătorul a căzut în coardă sau s-a odihnit în punctele de asigurare sau chiar s-a folosit de ele pentru a înainta.

Este o formă de cățărare care se practică fară utilizarea corzii pentru asigurare, pe bolovani sau fețe stâncoase de aproximativ 4-5 m înălțime. Pentru protecția cățărătorilor se folosesc saltele de aterizare speciale pentru a reduce impactul cu solul, dar și spotteri – persoane care « stau la prindere ». Spotter-ul direcționează corpul cățărătorului în cazul unei căderi, astfel încât să îi protejeze capul și să atenueze șocul sau să prevină aterizarea într-o poziție periculoasă.

În sălile de cățărare, boulderingul se practică pe structuri artificiale de 4 – 5 m înălțime, ce prezintă o multitudine de planuri (fețe, surplombe – fețe cu înclinație negativă, tavane, diedre – îmbinarea dintre două fețe verticale sau surplombate). Boulderingul este un sport care se focusează pe mișcări individuale mai mult decât pe rezistența necesară în escaladă. Rutele de boulder  sunt cel mai adesea probleme, deoarece natura cățărării este adesea scurtă, curioasă și seamănă cu o problemă care trebuie rezolvată.

În oricare din formele sale, cățărarea este un sport deosebit de spectaculos, care îmbină calitățile fizice precum forța, mobilitatea, suplețea, echilibrul, cu cele de natură psihiologică: tenacitatea, curajul, perseverența, voința și a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare explozivă în toate țările lumii, fiind parcticată deopotrivă de copii și adulți de toată vârstele.

La dezvoltarea masivă a acestui sport au contribuit și structurile artificiale de escaladă, care oferă practicanților posibilitatea de a se antrena în sală, departe de falezele stâncoase și de intemperiile vremii. Sălile de escaladă reprezintă o modalitate extraordinară și sigură de inițiere în acest sport, dar și un loc de întâlnire al cățărătorilor.

Sala rămâne însă doar un loc de antrenament și nu poate substitui fiorul pe care ți-l dă stânca, cățărarea în mijlocul naturii, peisajele de excepție și călătoriile în locuri impresionante. Sperăm ca fotografiile de mai jos să vă trezească curiozitatea, să vă inspire și să vă împingă și în afara sălii de escaladă, pentru a descoperi cățărarea pe stâncă, acolo unde s-a născut acest sport și unde pasionații revin mereu și mereu!