CLIMBING EXPERIENCE la CEUSE – locul unde merita sa te cateri cel putin odata in viata

CLIMBING EXPERIENCE la CEUSE – locul unde merita sa te cateri cel putin odata in viata

de Andreea Copaescu

Ce catarator „subjugat” de pasiunea sa nu viseaza la calatorii fabuloase prin lume, in zone celebre  de catarare, calatorii in care singura sa grija sa fie : „La ce sector megem astazi si ce trasee abordam?” Sigur, nu este grav daca din cand in cand te mai preocupa si alte chestii marunte cum ar fi ce sa mananci la micul dejun sau cum sa-ti petreci ziua de pauza: vizitand imprejurimile, la piscina sau in camping citind o carte.

Cei care au facut asta stiu ca pentru a „gusta” cu adevarat o astfel de calatorie este important sa iti poti oferi macar 2 – 3 saptamani de ragaz. Altfel, esti intr-o permanenta goana de a face cat mai multe in timpul limitat pe care il ai la dispozitie. Nu apuci sa te relaxezi, nu apuci sa simti ceea ce traiesti ca hopa: „timpul dumneavoastra a expirat!” Si iti faci frumusel bagajele pentru a reveni la modul tau de viata agitat si monoton de multe ori, din care cu greu ai evadat.

Daca va mai aduceti aminte, motto-ul taberei pe care intentionam (veti intelege de ce spun intentionam) sa o organizam la Ceuse l-a constituit intrebarea: „Calatorim pentru a ne catara sau ne cataram pentru a calatorii?” Caci o astfel de calatorie nu este doar o experienta de catarare, este o experienta de viata dintre cele mai complexe.  Asta pentru ca vezi locuri noi, te confrunti cu situatii dintre cele mai diverse, cunosti o multime de oameni de diverse nationalitati si interactionezi cu obiceiuri si culturi din cele mai diferite.

Ca sa intelegeti de ce am facut toata aceasta introducere, trebuie sa stiti ca de fapt calatoria aceasta a fost materializarea unui vis foarte vechi de-al meu, de a petrece o perioada mai indelungata, la catarat, in Europa. Din motive lesne de inteles pentru cineva care traieste in Romania (in mare parte financiare, evident) mi-a luat ceva timp pana am reusit sa-mi vad visul cu ochii. As fi vrut eu mai mult, macar o luna, dar ce sa-i faci, trebuie sa te multumesti cu ce ai.

Si uite asa, gandindu-ne sa imbinam utilul cu placutul (mai ales dupa experienta taberei organizate in februarie 2010 in Antalya, cand toti participantii au fost incantati) ne-am gandit sa organizam o tabara de o saptamana la Ceuse, dupa care noi (eu si Dan) sa mai ramanem 2 – 3 saptamani la catarat. Zis si facut: am stabilit coordonatele, am anuntat tabara, s-au inscris participanti, am cumparat pentru toata lumea bilete de avion si…. de plecat am plecat doar noi doi. Participantii la tabara s-au razgandit pe rand din diverse motive. Si uite asa, tabara  organizata de noi sub conceptul « Climbing experience la Ceuse » s-a transformat intr-o adevarata experienta de catarare, dar nu pentru cursanti, ci pentru noi. De altfel, cand mi-a venit in minte acest concept, nici nu banuiam cat de aproape sunt de adevar….

Ceuse – „poate cea mai tare faleza de catarare din lume; sute de trasee pe un calcar extrem de aderent si o priveliste impresionanta; locul unde se afla celebrul traseu “Biographie” 9a+; trasee lungi si foarte andurante, majoritatea pe alveole; o zona recunoscuta pentru distanta considerabila dintre asigurari”……

Sectorul Biographie

Cam asta stiam despre Ceuse in momentul in care am plecat din Bucuresti. Citisem lucrurile astea pe net, dar le cunosteam si din povestirile prietenilor nostri Marius Luca  si Karesz, care fusesera acolo cu un an inainte.

Era pentru prima data cand plecam pentru o perioada atat de indelungata (3 saptamani si jumatate: 1 – 25 august) si incercand sa las toate treburile aranjate acasa, am fost atat de ocupata inainte plecarii incat nici nu am avut timp sa ma gandesc prea mult la vacanta care urma si sa ma bucur. Doar cand am aterizat pe aeroportul din Cuneo (Italia)  in dimineata zilei de 1 august am inceput sa ma gandesc cu nerabdare la cele 25 de zile care urmau. Daca ar fi fost posibil, mi-as fi dorit sa traiesc totul de doua ori: o data cat mai repede pentru ca eram plina de neastampar la gandul experientelor pe care le intrezaream si inca o data pe indelete, pentru a putea sa „diger” totul fara a avea senzatia ca timpul a zburat prea repede.

Pentru ca nu as vrea ca povestea mea sa se transforme intr-o insiruire de detalii logistice legate de aceasta calatorie, voi scrie un articol separat care va cuprinde toate lucrurile pe care ar fi bine sa le stiti daca doriti sa mergeti la Ceuse. Ma voi rezuma asadar doar la ceea mi se pare a fi cu adevarat demn de impartasit si altora, astfel incat istorioara mea sa nu devina plictisitoare.

Drumul care leaga Franta de Italia

De la aeroportul din Cuneo pana la Ceuse erau cam 200 km si cum o masina inchiriata doar pentru noi doi timp de 3 saptamani ne-ar fi costat foarte mult (aprox. 600 – 700 E fara combustibil),  am decis sa facem auto-stopul. Oricum la la Ceuse, de la camping se urca direct la faleza, iar in zilele de pauza nu era musai sa ne plimbam cu masina : puteam sta in camping sa ne odihnim, iar daca doream sa mergem in Gap la supermarket erau doar 15km de parcurs. In plus, din calatoriile anterioare, stiam ca in Franta si Italia, in zonele de munte, auto-stopul „merge”.

Debutul calatoriei noastre a fost unul haios, dar si costisitor: cum aeroportul era in camp si habar n’aveam in ce directie ar trebui sa mergem, iar la punctul de informare din aeroport nu am aflat mare lucru, am hotarat sa luam autobuzul care ne ducea in oras, iar acolo sa ne orientam. Zis si facut, doar ca dupa ce am platit suspect de mult pe bilete (10 E / pers) si am mers vreo 20 km am realizat ca autobuzul ne ducea la Torino, nicidecum la Cuneo, adica in directie opusa fata de unde vroiam noi sa ajungem.

Si uite asa, am ajuns tot la auto-stop: noi 2 plus cele 4 rucsacuri – 2 maaari si 2 mai mici. Poate va intrebati cum ne-am descurcat. Ei bine, am avut noroc cu caru’ !

Primul care ne-a luat a fost un austriac, care fiind in ziua lui libera si neavand altceva mai bun de facut s-a oferit sa ne duca pana la granita cu Franta (adica 70km dupa localitatea unde trebuia sa ajunga el). De acolo ne-am continuat calatoria cu doi batranei de vreo 70 ani sot si sotie, care se intorceau de la o tura pe munte. Am mai schimbat inca doua masini si iata-ne in Gap, la 15 km de Ceuse.

Vremea era superba si de jur imprejur, la orizont  nu vedeai decat munti. Iar intre toti acestia inconfundabila, „trona” faleza de la Ceuse. Vazusem multe poze pe net, iar forma si pozitia sa unica nu lasau loc indoielii. Arata exact asa cum mi-o inchipuisem: magnifique, cum ar spune francezii.

Distanta ramasa am parcurs-o impreuna cu un tanar francez, care desi nu avea drum in directia respectiva si nici macar nu stia unde se afla campingul, ne-a spus ca ne va duce pana la destinatie pentru a “indrepta gafa” facuta de presedintele Frantei care cu doar cateva zile in urma declarase ca ii va expulza din Franta pe toti romanii fara forme legale.

Pe’nserate am ajuns la „Les Guerins”, campingul de la baza Ceuse-ului. Un camping destinat doar cataratorilor,  care nici nu se afla trecut pe hartile turistice si despre care nu stiu decat aceia care vor in mod expres sa ajunga acolo. Am constatat ca nici macar cei care locuiesc in imprejurimi nu prea stiu de el, daca nu sunt cataratori. Locul pe care se afla amplasat este impanzit de copaci, ca o mica padurice, fara umbra carora in diminetile insorite este imposibil sa rezisti in cort. Facilitatile oferite sunt excelente, iar pretul este mai mult decat convenabil. Exista si un mic magazin de unde poti cumpara topo-ul zonei si cateva produse de baza, toate la preturi foarte accesibile. Totul pare anume gandit pentru cataratori – oameni fara pretentii exagerate, dar dispusi sa faca orice sacrificiu pentru pasiunea lor. Nu este nimic in plus, dar nici in minus.

Campingul de la baza falezei

Si uite asa, ne-am pomenit in mijlocul unei mici comunitati poliglote: cataratori din toate colturile lumii, de toate varstele si evident de ambele sexe :), instalati in corturi mai mari sau mai mici ori in  rulotele fixe din camping, inconjurati de o multime de lucruri (prelate speciale unde se adaposteau de ploaie sau soare, mese si scaune, aragaze si butelii de mari dimensiuni, cratiti, oale si tigai de toate dimensiunile, prajitor de paine sau sandwich-maker, etc) care sa le asigure o sedere cat mai confortabila si sa le ramana ca unica grija doar catararea.

In Gap, intr-o zi de pauza

Dupa ce ne-am instalat cortul de 2 persoane si l-am umplut pana la refuz cu hainele, echipamentele si mancarea pentru 3 saptamani, ne-am dat seama ca suntem un pic invidiosi pe confortul celor din jur. Desi era doar prima zi si nici macar nu ne catarasem inca, vazusem o multime de lucruri noi si trasesem ceva invataminte. Neasteptat, in mijlocul atator straini am dat si peste un roman: Edi Proja, un catarator din Piatra Neamt stabilit in Anglia.

Prima dimineata la Ceuse a fost superba, cum de altfel aveau sa fie majoritatea, caci in 3 saptamani si jumatate am avut parte doar de 2 zile de ploaie domoala si acelea s-au nimerit a fi chiar in zilele planificate pentru pauza. Nici ca visasem la asa noroc !

Eu si Dan

Ca sa va faceti o idee asupra falezei de la Ceuse, iata cateva detalii: Ceuse este o destinatie excelenta pentru vara. Faleza seamana cu o coroana de piatra asezata pe fruntea unui munte, la altitudinea de 1800 m. Este practic un brau de calcar, cu o lungime de aproximativ 3 km. Majoritatea traseelor sunt foarte lungi si multe dintre ele au mai multe lungimi. Pentru catarat, perioada optima este din mai pana in octombrie. In prima parte a lunii august noi am prins vreme destul de rece, mai ales dupa-amiaza si noaptea. De fapt, in prima parte a zilei cat era soare nu te puteai catara, fiind prea cald, iar dupa ce venea umbra incepea sa bata un vant foarte rece. Majoritatea cataratorilor aveau pufoaice, manusi si caciuli. Noi insa eram cam slab echipati, neasteptandu-ne ca in august sa averm parte de asa friguri. Pana si prietenii cu 4 picioare ai cataratorilor simteau nevoia sa puna ceva pe ei 🙂

Nana dormind

Majoritatea sectoarelor sunt in prima parte a zilei (pana pe la ora 15.00 – 16.00) in soare. De aceea, in zilele insorite nu prea urca nimeni la faleza mai devreme de ora 14.00, decat daca vrea sa faca plaja la altitudine. Acest lucru are si un avantaj: te simti foarte relaxat. Stiind ca oricum nu are niciun rost sa mergi devreme la faleza, dimineata poti dormi pe saturate si dupa micul dejun iti poti face siesta pe indelete. Foarte multi luau chiar si pranzul inainte sa urce. Cele 3 saptamani petrecute la Ceuse a fost cred cea mai relaxanta perioada a vietii mele din ultimii 7 ani.

Asteptand umbra

Drumul de la camping pana la faleza dureaza aprox. 50 min (recordul nostru a fost de 43 min), dar cum stiam acest lucru eram pregatiti mental pentru el. Ne asteptam insa ca in 3 saptamani sa ne cam „faca la psihic”. Surprinzator insa, nu s-a intamplat asa, caci poteca urca lin prin padure si doar ultima panta este ceva mai abrupta. Dupa prima saptamana ne-am intrat foarte bine in ritm si aproape nu mai simteam efortul. La Ceuse, drumul pana la faleza face si el parte din catarare: fara el nu se poate! Insa, odata ajuns sus, esti rasplatit din plin pentru efort: peisajul este magnific, iar faleza de-a dreptul impresionanta.

Pozitia sa, la limita dintre cer si pamant precum si panorama care se desfasoara la picioarele tale odata ajuns la baza, sunt doua dintre atuurile care desemneaza Ceuse – ul drept una dintre cele mai speciale zone de catarat din lume. Denumirile unora dintre sectoare mi s-au parut foarte inspirat alese : „Un point sur l’infinit”, „Maittre du Monde”. Departe de civilizatie, avand contact doar cu oameni ce iti impartasesc pasiunea, simti ca totul in jurul tau respira catarare.  E o senzatie care patrunde adanc in mintea si sufletul tau si care te motiveaza, facandu-te sa-ti doresti mai multa si mai multa catarare!

In prima zi ne uitam aproape cu aviditate la zecile  sau mai bine zis sutele de trasee amenajate, nestiind pe ce sa ne cataram mai intai. Eram stapaniti de un fel de „febra”, vroiam sa ne dam pe cat mai multe linii. Noi macar stiam ca avem in fata 3 saptamani, dar Edi care urma sa plece a doua zi si nu iesise la stanca de 2 ani, s-ar fi catarat traseu dupa traseu.

Nu cred ca gresesc atunci cand spun ca in fiecare zi la faleza erau cel putin 150 de oameni, dar probabil cifra reala era considerabil mai mare. In special in primele doua saptamani din august, aproape ca nu gaseai traseu liber. Pentru noi era fascinant sa vezi om langa om pe perete. De multe ori, daca aveai un proiect, erai nevoit sa stai la coada pentru a da mai multe incercari. Inclusiv traseele de la 8a in sus erau foarte frecventate. Ne-am prins destul de repede ca la Ceuse erau foarte multi cataratori pentru care 8a reprezinta un nivel mediu.


Poate unii vor spune: „Ei si, o faleza ca oricare alta, poate ceva mai spectaculoasa, dar pana la urma catararea-i tot catarare oriunde te-ai duce.” Si totusi majoritatea cataratorilor sunt de acord ca Ceuse are ceva deosebit. Dincolo de calitatea stancii, priveliste, numarul mare de trasee, Ceuse reprezinta un punct de referinta pentru multi. Incepatorii si cataratorii de nivel mediu vin aici atrasi de renumele zonei, iar cei mai buni vin pentru a-si confirma nivelul si performantele. Vrei nu vrei, aici te confrunti cu tine insuti si nu prea ai cum sa te minti. Veti intelege imediat de ce spun asta.

Catararea la Ceuse este un anumit gen, pe care nu l-am mai intalnit nicaieri in alta parte. Majoritatea prizelor sunt alveole, de toate formele si marimile. Unele dintre ele sunt mai alunecoase datorita magneziului si a papucilor, dar nu se poate spune ca traseele sunt lustruite. Urmele de magneziu sunt un avantaj, dar pot fi si un dezavantaj, caci nu o data mi s-a intamplat „sa iau teapa” ducandu-ma hotarata si increzatoare la prize bine magnezuite, care de fapt erau foarte proaste. Am descoperit insa si prize foarte bune fara pic de magneziu pe ele. Asa am inteles ca cel mai bine este sa „casc” ochii si sa incerc sa citesc cat mai bine stanca, fara sa ma ghidez doar dupa urmele de magneziu.

la sectorul „Un point sur l’infinit”

Prizele de picioarele insa, iti dau cel mai mult de furca: stanca nu are proeminente, doar gauri. Toate alveolele de la maini se transforma in prize de picior, pe care e greu sa le mai vezi odata ce te-ai ridicat deasupra lor. Avantajul este ca majoritatea prizelor pentru picioare sunt bune. Multe dintre ele sunt marcate deasupra cu magneziu, pentru a le identifica mai usor. Datorita acestei caracteristici, in 90 % din cazuri pozitionarea pe picioare se face in „fluture”, adica cu genunchii deschisi spre exterior si bazinul cat mai aproape de stanca. Lolot-ul (pozitionarea cu un genunchi orientat catre interior si rasucirea bazinului astfel incat un sold este aproape de perete) nu prea este de folos, deoarece pivotand pe picior risti sa iasa din priza. Incet, incet, ne-am obisnuit si cu asta. Dificultatea traseelor este data in general de lungimea lor si de miscari succesive pe prize mici. Mai sunt si miscari de alonja, dar de cele mai multe ori reusesti sa gasesti prize intermediare (chiar daca mult mai proaste).


Cireasa de pe tort insa, o reprezinta DISTANTA DINTRE ASIGURARI ! Un lucru cu care daca nu esti obisnuit sau nu reusesti sa te adaptezi, poate deveni un impediment serios in toate traseele care depasesc nivelul pe care il cateri cu usurinta la vedere.

Cum veneam dupa o perioada in care nu ma cataraserm prea mult, nu eram intr-o forma prea buna (fizic vorbind) ; iar legat de cadere, acesta a fost intotdeauna punctul meu slab. Am decis sa incep cu trasee usoare si abia in a doua parte a intervalului sa abordez ceva mai tare. Dar chiar si in 6a+ / 6b am constatat ca ma ridicam mult cu piciorul peste ultima asigurare pentru a putea ajunge la urmatoarea. Cand ai 4m intre asigurari si ai cam obosit, chiar daca ai trecut pasul si ai ajuns la prize mari tot simti ca te sufoci de emotie la gandul unei caderi :). Si atunci ii dai repede in sus, cu morcovul si toata gasca de iepurasi dupa tine, incercand sa-ti scoti din cap gandul ca ai putea cadea.

Este drept ca si inainte mi s-a intamplat de multe ori sa ma catar in trasee si sa trec cu piciorul de ultima asigurare, dar in 90% din cazuri cand ajungeam cu piciorul la spit eram deja iesita din pas. La Ceuse insa, indiferent de nivel, in majoritatea traseelor cand intrai in pas erai cu spitul sub picior. Dupa ce treceai pasul (daca iti iesea :)) mai aveai ceva de catarat pana la urmatoarea asigurare, uneori miscari nu tocmai usoare. Sa nu va imaginati insa un tablou infricosator, in care cataratorii se confrunta cu pericole majore. Cel mai mare pericol il constituie riscul de infarct pentru cei inspaimantati de cadere :). Maniera de amenajare era sigura, adica in cazul unei caderi nu riscai sa te izbesti de perete, decat daca erai neatent si picai cu sfoara dupa picior; stanca nu prea are proeminente sau praguri, deci zborul nu iti era intrerupt brutal de contactul cu peretele.

Una peste alta, la Ceuse catararea este extrem de hotarata: treci sau cazi. Cale de mijloc nu prea exista : sa dai inapoi este greu si sa te ajuti de urmatoarea asigurare imposibil in majoritatea cazurilor. Iti mai ramane sa te dai mansa sau doar pe trasee usoare, dar parca nu merita efortul sa mergi pana in Franta pentru asta.

Cred ca e lesne de inteles acum de ce nu ai cum sa te minti la Ceuse. Acolo caderea face parte din catarare. Nu cazi, nu progresezi sau progresezi intr-un ritm foarte lent. Chiar daca eu nu sunt o maestra a zborurilor, sunt perfect constienta de faptul ca teama de cadere iti limiteaza foarte mult performantele. E drept ca frica e un sentiment omenesc si cred ca sunt foarte putini cei care nu au nicio retinere in a cadea. Important insa este sa o tii sub control si sa nu te lasi stapanit de ea. Am vazut intr-o zi o frantuzoaica care se catara (cap de coarda) plangand si spunand in continuu ca ii este frica. Si totusi nu a dat inapoi si nici nu a zis : „Strangeee!!!”, ci a continuat sa se catere.

Obisnuiti ca acasa, unde de cele mai multe ori treci crux-ul cu spitul la ham sau la genunchi, stilul „Ceuse”, ne-a „dezechilibrat” putin. Traseele extrem de andurante si sustinute aveau si ele un cuvant greu de spus. Am invatat ca intre asigurari trebuie sa „i-o dai” hotarat, adica sa te cateri mult mai repede decat eram noi obisnuiti, pentru a avea sanse de reusita. Eu, trebuie sa recunosc ca m-am catarat cu multa retinere in primele doua saptamani. Distanta dintre asigurari, dar si frigul de care aveam parte dupa ce venea umbra m-au cam descumpanit, plus ca si ziua la catarat era destul de scurta in felul acesta (de pe la 4 pana pe la 9 seara).
Dan s-a obisnuit mult mai repede cu „zborurile”, chiar incepuse sa-i placa. Dar faptul ca nu ti-e frica sa cazi (muuult) nu rezolva totul: multe dintre trasee le-am resimtit tari raportate la cotatia pe care o aveau. Poate a fost doar senzatia noastra, dar si francezii cu care am stat de vorba spuneau ca Ceuse este o zona de referinta si pentru Franta, datorita angajamentului pe care il presupune catararea si modului de cotare.


A propos de angajament, intr-o zi am surprins o discutie intre doi asiatici. Unul, ii spunea celuilalt: „Traseul asta, Colonette, este un 7c+ foarte frumos. Se continua apoi cu un 8a+ pe care insa nu ti-l recomand: are un singur spit pe 10m !!!”
Cat am stat acolo am vazut caderi impresionante : aveai timp sa-ti exprimi tot amarul in cuvinte pana te opreai !

O distanta normala intre 2 asigurari

Din pacate si abordarea noastra a fost complet gresita pentru nivelul pe care il aveam. Cum in Romania ne iesisera ceva 7b+ si 7c-uri cu destula usurinta, ce-a zis Dan in a doua zi de catarare : „Hai sa vedem cum arata un 7b+ la Ceuse”. Mare greseala ! Aveam sa constatam mai tarziu ca nimerisem si unul foarte hard care culmina aproape de top cu o secventa pe niste alveole mici si intepate urmata de o miscare dinaminca la o priza mare, dar cu spitul la cel putin jumatate de metru sub picior. Si sa te tii zboruri ! Zbura Dan, dar zburam si eu, diferenta de greutate fiind mare. Macar ii dadeam dinamic :). Abia a doua zi a reusit sa treaca pasul de sus, dar pretul a fost mare: s-a accidentat la un deget, care nu s-a refacut nici pana acum. Evident, restul zilelor s-a catarat cu destul de multa retinere, incercand sa-si protejeze degetul. Am renuntat sa ne mai dam pe proiecte si am revenit la gradul 7a, 7a+, 7b. Am redescoperit placerea de a te catara, fara a avea senzatia ca te afli la vanatoare de trasee. Si de fapt cea mai mare experienta am acumulat-o abordand trasee la vedere. Am mai incercat inca doua 7b+: unul la fel de hard ca si primul, insa mai pe mana mea (dar nu am reusit sa-l leg, desi imi ieseau miscarile) si inca unul, pe care Dan l-a legat in cele din urma si care ni s-a parut mult mai accesibil decat precedentele (eu am clacat sub top, unde dupa ce ajungeai cu piciorul deasupra spitului intrai in pasul cel tare, obosit fiind).

Abordarea gresita coroborata cu accidentarea la deget a lui Dan si cu faptul ca eu nu ma impac deloc cu frigul la catarat, au facut ca dupa primele doua saptamani acolo sa avem senzatia ca nu ne-am catarat prea mult. In ultima saptamana insa vremea s-a incalzit considerabil, mai ales dupa-amiaza. Experienta, dar si anduranta capatata incepusera si ele sa isi spuna cuvantul, asa ca resimteam totul mult mai lejer. Edi Proja a revenit si el pentru cateva zile si angrenandu-ne cu el a crescut si motivatia: dovada ca si anturajul conteaza. Dupa atata timp in care nu auzisem vorbindu-se romaneste, chiar simteam nevoia sa ne intalnim si cu alti cataratori romani.

aglomeratie mare

Ultimele 3 zile au fost cele mai „bogate”, in special ultima. Ne cataram parca cu furie, stiind ca mai avem atat de putin de stat acolo. Traseele nu mai pareau atat de andurante, nici miscarile atat de tari, iar distanta dintre asigurari parca se mai micsorase :). Eram furiosi pe noi insine, realizand abia acum ca daca in prima parte a intervalului ne-am fi catarat mai mult la vedere, pe trasee accesibile noua, am fi acumulat o experienta care ne-ar fi ajutat ca in cea de-a doua jumatate a intervalului sa avem si ceva realizari.

N-as vrea ca cei care citesc aceste randuri sa se simta descurajati cumva sau sa considere ca nu-i de ei la Ceuse. Din contra. Pentru noi, experienta acumulata acolo este coplesitoare si a depasit cu mult ceea ce ne inchipuiam inaintea plecarii. Ne-am dat seama, nu fara tristete, ca asa cum spunea Oliver Batar la un moment dat: „Noi romanii, ca natie, inca nu ne-am apucat de catarat”. Iar mentalitatea este principalul impediment in calea progresului. Ce ne-a atras atentia in mod deosebit la cataratorii pe care i-am intalnit la Ceuse a fost determinarea cu care se catarau, indiferent de nivel. Am vazut oameni care abordau un 6b cu aceeasi hotarare cu care altii abordau un 8b.

Eram inconjurati de un amalgam de oameni, atat de diferiti intre ei, dar pe care catararea ii aducea la un numitor comun. Am vazut copii de 12 ani care isi filau tatii, asa cum am vazut si tati de 60 – 70 ani care se catarau impreuna cu cu fiii lor, ori cupluri trecute de prima tinerete. Am vazut un baietel italian de 10 ani, care se catara cu usurinta pe un 7c, pe care l-a si legat de altfel.

7c la 10 ani

Am vazut multe, foarte multe fete care se catarau cu aceeasi determinare ca si baietii. Si, l-am vazut si pe Adam Ondra (pentru cei care nu stiu: un ceh de 17 ani, castigator al Cupei mondiale de boulder anul acesta), unul din greii catararii de inalt nivel la momentul actual. Sa-l vezi pe Ondra cum se catara pe stanca, este un adevarat spectacol. Din intamplare l-am urmarit intr-una dintre cele mai bune zilele ale lui cand a a facut la vedere: Dures Limitees 8c si Femme Blanche 8a+, a cazut chiar de sub top in No Futur un 8c+ de 70m, tot la vedere si a legat (redpiont) un alt 8c+. Repet: totul intr-o singura zi !
Iata un filmuletz pe care i l-am facut lui Ondra in timp ce catara „No Future”.


Adam Ondra in cadere

Adam Ondra

Tot in intervalul petrecut de noi acolo, francezul de 15 ani Enzo Oddo “a intrat in istorie” legand Realization 5.15a . Impresionanta nu este doar varsta sa si celebritatea traseului in cauza, ci si faptul ca este prima ascensiune a rutei dupa ce s-a rupt o o priza cheie in problema de boulder de la intrare. Cotata cu V9, problema de boulder de la inceput este acum V11, traseul devenind cu siguranta mai greu in aceste noi conditii.
http://www.deadpointmag.com/articles/view/c%C3%A9%C3%BCse-breaking-news-updated-enzo-oddo-sends-realization
Desigur, exemplele de mai sus nu se intalnesc la tot pasul si nu sunt multi cei care se pot lauda cu asemenea performante, insa toate la un loc ne-au aratat cat de departe suntem de adevarata catarare.

„Impresia” pe care mi-a lasat-o aceasta calatorie a depasit cu mult toate experiente anterioare. Nicaieri in alta parte nu am simtit atat de intens libertatea pe care ti-o da catararea. De remarcat este faptul ca nu doar catararea in sine mi-a trezit aceste sentimente, ci si o multime de lucruri marunte, dar fara de care farmecul nu ar fi fost complet: diminetile linistite, savoarea vinului frantuzesc, ordinea si frumusetea locurilor prin care am trecut, linistea si calmul oamenilor, zilele de pauza petrecute la piscina din Gap, bunul simt care domnea peste tot.

asfintit la Ceuse

Inapoi spre casa 🙁

Sper ca am reusit sa transmit macar o parte din ceea ce am vazut si am trait acolo si va spun cu toata convingerea: daca iubesti catatarea, merita sa mergi la Ceuse cel putin o data in viata!
Noi am decis ca anul viitor sa petrecem acolo toata luna august 🙂

un loc unde merita sa revii

 

5 comments

  1. Razvan Rudeanu

    Frumoasa poveste! Am citit-o pe nerasuflate nu numai datorita subiectului ci si datorita condeiului autoarei :). Ma bucur pentru saptamanile excelente de vacanta pe care le-ati avut. Razvan

  2. EDY PROZSA

    O adevarata poveste. Sa speram ca si la anul.

  3. Poate ne vedem pe acolo. Am aceeasi directie ca si voi, inclusiv perioada!

  4. Acum ca v-ati “familiarizat” cu distantele intre asigurari va invit in Frankenjura…:)) si e plin de alveole si pe aici 🙂

    Cat despre Ceuse …ati reusit sa imi trezit interesu…anu viitor, nu ! ca am planificat altceva (Sardinia) insa daca totul e bine …vom merge si noi acolo la catarat odata si odata !

  5. E un articol emotionant chiar si pentru o …necataratoare. 🙂

Leave a Reply